Anul 2019 se încheie bine pentru trei dintre redactorii revistei orădene Familia, anunţă un comunicat al redacţiei publicaţiei de cultură.

După ce, în 8 noiembrie, redactorul şef Traian Ştef (foto) a participat la Gala Scriitorul Anului, la Iaşi, decernându-i-se Premiul Scriitorul Lunii Iunie pentru cartea apărută în acest an la Editura Junimea, „Omeneasca şi ticăloasa prostie”, alţi doi colegi ai săi au fost prezenţi la Târgul de Carte Gaudeamus din Bucureşti, având lansările sâmbătă, 23 noiembrie.

Este vorba de Ioan Moldovan, directorul revistei, cu „Multe ar mai fi de spus”, (Editura Cartea Românească), volum de poeme prezentat publicului cititor de criticul literar Ion Bogdan Lefter, şi de Mircea Pricăjan, cu proză scurtă, „Perseidele” (Editura Charmides), în prezentarea poetului Radu Vancu, cel care în aceeași zi a și fost ales președinte al PEN Club România.

Cartea lui Ioan Moldovan a şi fost nominalizată pentru Premiul Cartea Anului de către revista România Literară.

La rândul său, Mircea Pricăjan (foto) este unul dintre cei mai de succes prozatori ai generaţiei sale, nominalizat anul acesta la Premiile Uniunii Scriitorilor din România.