Urmare a imaginilor compromiţătoare, care-l prezentau îngenuncheat în faţa unor superiori, ministrul de Interne, Carmen Dan, i-a cerut joi, șefului Serviciului Control din cadrul Poliției de Frontieră, comisarul-şef Aurelian Miu, provenit din Oradea, să facă un gest de onoare și să se retragă din funcția pe care o deține.

"Consider că dânsul trebuie să facă un gest de ultimă onoare și să plece din acea poziție, pentru că acea poziție presupune atributul responsabilității funcției și ipostaza în care s-a pus singur la acel moment nu face onoare nici Poliției de Frontieră și nici persoanei. (...) Îi cer domnului Miu să facă gestul de onoare și să se retragă din acea poziție", a precizat ea, într-o declarație acordată presei.

După cum se ştie, ministrul de Interne a declanșat o anchetă, după ce în spațiul public au apărut fotografii în care șeful Serviciului Control din cadrul Poliției de Frontieră, Aurelian Miu, stă în genunchi în fața unor superiori.

Ziarul Național a publicat miercuri fotografiile în care susține că în acel loc unde era Aurelian Miu se mai aflau Gelu Oltean, fost șef al Serviciului de informații al Ministerului de Interne, Ioan Buda, șeful Poliției de Frontieră, Marcel Ardelean, șeful Direcției de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei.

Ministrul a arătat că fotografia este veche de patru ani și, din acest motiv, nu se mai poate face o anchetă disciplinară.

„Încă nu s-au finalizat verificările. Se vor finaliza maine, dar din cercetările preliminare, acea fotografie a fost făcută după un eveniment din 13 februarie 2013. La acest eveniment au participat atât reprezentanti ai conducerii ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, cât și reprezentanți ai Direcției de Informație și Protecție Internă la acel moment”, a spus Carmen Dan.

Ministrul de Interne a descris circumstanţele evenimentului respective. “Nu vreau să minimizez penibilul situației, dar acea fotografie n-a fost făcută în contextul unui ritual. Și din primele verificări a reieșit că acel ofițer de poliție de frontieră nici nu a avut aprobarea să facă acest gest. Discuția s-a purtat între șeful Direcției de Informație și Protecție de la acea vreme și șeful serviciului control din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, vorbim de Aurelian Miu, care a declarat că a avut un schimb de replici mai dure cu șeful de la Protecțe Internă. Eu consider că dânsul trebuie să facă un gest de ultimă onoare și să plece din acea poziție, pentru că acea poziție presupune atributul responsabilității funcției și ipostaza în care s-a pus singiur nu face onoare nici poziției și nici persoanei. Îi cer public să facă gestul, altfel o să-i amintesc de asta în fiecare zi”, a declarat ministrul Carmen Dan.

Citeşte şi: Imagini şocante: Comisar-șef orădean îngenuncheat în faţa unor chestori. Printre “barosani”, Ioan Buda, fostul şef al Poliţiei de frontieră Oradea