Centrul Regional de Supraveghere Ecologică Munţii Apuseni protestează împotriva lucrărilor de amenajare a malului stâng al Crişului Repede demarate săptămâna aceasta pe tronsonul din dreptul Primăriei Oradea. „Va mai dispărea astfel o parte din plămânul verde al oraşului nostru”, acuză preşedintele CRSE, Florin Budea.

Printr-o scrisoare deschisă intitulată „Lăsaţi Crişul verde!”, ecologistul atrage atenţia asupra faptului că şantierul va distruge iremediabil zona verde, deoarece presupune intervenţii în albia râului şi înlăturarea vegetaţiei spontane de pe malul râului.

Documentul face trimitere la lucrarea executată tot de ABA „Crişuri” pe alt tronson al malului stâng, unde grinda de beton a ucis sălciile, ale căror rădăcini nu mai primesc apă suficientă prin sol, în vreme ce malul opus, unde nu s-a intervenit, păstrează un aspect natural.

CRSE consideră că era destul, date fiind condiţiile de la faţa locului, ca pe porţiunea aflată în imediata vecinătate a clădirii Primăriei orădene să se fi făcut lucrări urgente de consolidare a malului, iar „în rest, o igienizare periodică a locului era suficientă”.

Reabilitarea malului Crişului Repede va costa circa 20 milioane lei şi va fi finanţată cu fonduri de la Ministerul Mediului. Repcon SA, constructorul selectat de ABA Crişului, va începe reamenajarea promenadei pornind dinspre pasarela de Centrul de Calcul.

Potrivit viceprimarului Mircea Mălan, toate lucrările vor fi încheiate până la sfârşitul anului 2018, dată după care şantierul s-ar putea muta pe malul drept al râului. "Am avut deja o discuţie cu ABA Crişuri în ideea de a amenaja în viitor şi partea celalată a malului Crişului", a declarat viceprimarul.

Citiţi mai jos textul integral al poziţiei CRSE:


Vă cerem din nou: „Lăsaţi Crişul verde!”

Demni urmaşi ai administraţiei PDL, pe care o dispreţuiesc doar prin vorbe - vă reamintesc că proiectul „amenajării” Crişului Repede a fost iniţiat de Ştefan Seremi, pe vremea în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor - aceşti trişti epigoni, stăpâni peste urbe, trag să desăvârşească opera distructivă.

Proiectul A.B.A. privind amenajarea malului stâng, în aval de podul Sfântul Ladislau, va distruge iremediabil încă o zonă verde, deoarece presupune intervenţii în albia râului şi înlăturarea vegetaţiei spontane de pe mal. Va mai dispărea astfel o parte din plămânul verde al oraşului nostru şi, odată cu ea, ceva din farmecul său unic, lunca aflată chiar în inima Oradiei.

În această zonă a Crişului Repede există încă viaţă, păsări care au cuiburi în copaci şi peşti care trăiesc printre rădăcinile şi crengile scufundate ale sălciilor. În sezonul rece, ne place să admirăm lebedele, cormoranii, raţele sălbatice, egretele şi pescăruşii care se refugiază aici. Iarna aceasta îi va aştepta o surpriză. Credeţi că o să le placă?

Priviţi, comparativ, lucrarea executată tot de A.B.A. „Crişuri” mai sus, pe malul stâng al Crişului Repede. Grinda de beton a ucis sălciile, ale căror rădăcini nu mai primesc apă suficientă prin sol. Diferenţa în ceea ce priveşte starea vegetaţiei este vizibilă, dacă aruncăm o privire spre celălalt mal. Acolo, fiindcă nu s-au făcut lucrări, vegetatia o duce mai bine. Sau e destul să ne uităm la malul drept, chiar vizavi de noul „şantier”. Pe ici, pe colo, lucrarea a luat-o la vale. Din loc în loc, rocile care, chipurile, ar trebui sa dea un aspect natural malului s-au scufundat sau au fost duse de ape. Oare nu mai există nicăiei în bazinul Crişurilor câmpuri ori sate ameninţate de inundaţii şi, din lipsă de ocupatie, A.B.A. trebuie să smulgă cu excavatoarele, din rădăcini, copacii Oradiei? Nu mai aruncaţi bani, degeaba, pe lucrări proaste şi inutile! Malul acesta e stabil de mai bine de 50 de ani şi este aşa tocmai datorită rădăcinilor care îl susţin.

Da, suntem de acord că, pe porţiunea aflată în imediata vecinătate a clădirii primăriei, trebuie făcute lucrări urgente de consolidare. Dar, în rest, o igienizare periodică a locului era suficientă. Sincronizaţi, „ca hoţii”, A.B.A. „Crişuri” şi administraţia locală au început opera distructivă chiar în ziua în care şi-au anunţat intenţiile. Nicio dezbatere!

Fiindcă nimănui nu pare să-i mai pese nici de copaci, nici de vieţuitoare, nici de sufletul oraşului nostru şi nici de „banii dumneavoastră”, ne facem datoria de a semnala acest abuz şi de a protesta energic împotriva acestei lucrări aberante. Nu ne facem iluzii. Ştim că aceia care au puterea sunt convinşi că au întotdeauna dreptate, dar măcar să se ştie că nu toţi orădenii sunt ignoranţi sau nepăsători.

Florin Budea – preşedintele C.R.S.E. Bihor