Doar un părinte devotat știe cât de multe neliniști are încă din primele clipe de viață ale copiilor. Viața de familie este antrenată în jurul lor, iar pentru ei părinții sunt dispuși să escaladeze ziduri înalte. Chiar și pe cele ridicate de autorități...

Orădenii Estera și Darius Cornean au vrut să le asigure celor trei copii cele mai bune condiții de studiu. Fiul lor cel mai mare este student în America, iar pe mezini i-au înscris ca elevi la distanță la o școală de pe același continent. Pentru că în România sistemul homeschooling nu este permis, cei doi soți riscă acum închisoarea, sub acuzația de îngrădire a accesului la educație. Șocați și intrigați, au mărturisit BIHOREANULUI că nu și-au oprit copiii de la studiu, ci, din contră, îi încurajează să învețe cât mai eficient...

Așa tată, așa fiu 

Estera și Darius s-au căsătorit când aveau puțin peste 20 de ani, iar acum, aproape două decenii mai târziu, sunt părinții a trei copii: Daria (10 ani), Dominic (12 ani) și Ianis (21 de ani). Daria și Dominic sunt copiii lor biologici, dar Ianis e primul venit în familie, adoptat de îndată ce s-au căsătorit. „Nu pentru că nu am putut avea copii biologici, ci pentru că una din virtuțile noastre, ca familie, este iubirea semenului”, explică Darius.

Cei doi soți sunt absolvenți de jurnalism și și-au clădit carierele în domeniul fotografiei și al videografiei. Bărbatul este unul dintre cei mai cunoscuți cameramani orădeni, multipremiat și nominalizat de două ori la Golden Lens, „Oscarul” imaginilor de nuntă, iar fiul cel mare îi calcă pe urme. Anul trecut, Ianis (foto) a fost admis la o universitate din America, unde studiază cinematografia, în ciuda faptului că, în urma unui accident, nu-și mai poate folosi deloc mâna stângă. Părinții l-au învățat, însă, că niciun handicap nu-i poate sta în cale, dacă este ambițios, harnic și dornic să învețe...

Educație centrată pe copii

Soții Cornean își încurajează copiii să devină cea mai bună versiune a lor și de aceea, când au ales o școală pentru mezini, au optat pentru Liceul German Friedrich Schiller. „Noi nu știm germană, dar știam că un copil se dezvoltă diferit dacă are interacțiune în două limbi”, spune tatăl. 

În 2022, însă, părinții au luat decizia de a-i retrage pe Daria și pe Dominic de la școală, unde erau în ciclul primar. „Cunoșteam tot mai mulți părinți care au optat pentru alternative moderne la sistemul educațional. Ne-am documentat, pentru că ne doream cea mai bună alegere pentru copiii noștri. Nu avem ce să le reproșăm învățătoarelor, erau profesioniste, dar acționau în limitele sistemului. Ne-am dorit o educație centrată pe copii”, explică Darius.

Au aflat de Abeka Academy, o școală privată din Pensacola, Florida, care oferă și servicii de homeschooling, model în care copiii rămân acasă și învață sub supravegherea părinților. „Este mai degrabă o formă de învățământ la distanță”, spune Darius. Abeka ține în America ore fizice, în clase, care pentru copiii internaționali sunt transmise online. 

O FAMILIE OBIȘNUITĂ. În familia Cornean pasiunile sunt împărțite. „Ne place mult să călătorim, să ieșim în oraș ca să mâncăm sushi sau supă ramen, să jucăm jocuri de societate, dar și cu controller-ele de la Xbox. Avem aproape zilnic ora noastră în care citim împreună și adesea ieșim la baschet cu prietenii”, își descriu cei doi soți viața lor cotidiană

Nu pot chiuli 

După ce au urmărit pe internet lecțiile Abeka, au studiat programa școlii, manualele, caietele de lucru și platforma online folosite de elevi, soții Cornean s-au convins că este cea mai bună alegere pentru micuții lor. „Este o școală care îl învață pe copil să exploreze și să găsească acel lucru care îl reprezintă. Copiii care au absolvit această formă educațională au o gândire mai critică, nu iau o informație de-a gata, sunt autodidacți și curioși”, zice tatăl. 

Elevi la Abeka Academy (foto), dar de la mii de kilometri depărtare, Daria și Dominic au lecții în fiecare zi, după un orar stabilit la începutul semestrului, cu discipline precum matematică, citire, scriere, științe, religie etc. „Poți alege ordinea materiilor, dar nu poți să sari peste vreuna. La videoclipuri, poți da înapoi, dar nu poți și înainte”, spune Estera, care îi supraveghează zilnic pe micuți. Firește, lecțiile se țin în engleză, ceea ce le convine soților Cornean, pentru că acum puștii lor comunică foarte bine în această limbă.

Dezavantajul e că la Abeka nu se predau ore de limba română sau alte discipline specifice României, precum geografie și istorie, lecții pe care acum le suplinește Estera și pentru care, în viitor, vor să plătească profesori în privat. Financiar, familia se susține prin munca lui Darius, așa reușind să plătească și costurile anuale de școlarizare de aproape 3.000 dolari pentru ambii copii.

Testați și notați

Profesorii americani văd în fiecare zi dacă elevii lor din Oradea au urmărit toate lecțiile ori dacă și-au făcut temele. Săptămânal, elevii sunt evaluați prin teste scurte și periodic mai amănunțit. La fel ca în România, primesc note, atât în sistem american (cu litere, A+ fiind cea mai mare), cât și echivalate în punctaje de la 1 la 100.

Soții Cornean sunt încântați de noua școală, iar micuții lor la fel. „Nu a fost o zi în care să se trezească dimineața și să se plângă că iar trebuie să facă școală, ba dimpotrivă. Mereu sunt încântați de cât de ușor înțeleg anumite lucruri, ce creativă e doamna învățătoare și ce mult le zâmbește”, zice Darius. Oferă și un exemplu: la matematică, pentru a explica fracțiile, „teacher” a mers în clasă cu o pizza, pe care a împărțit-o în felii. De la mii de kilometri depărtare, Dominic și Daria au priceput cum se calculează fracțiile.

Un avantaj pe care soții Cornean îl consideră neprețuit este timpul liber câștigat. După ora prânzului, micuții termină lecțiile și temele, iar apoi merg la sport, fiind înscriși la cluburi locale. „Înainte, după școală și teme, nu le rămânea timp pentru nimic”, spune Darius. 

„Nu suntem anarhiști, conspiraționiști sau fanatici”

Armonia familiei a fost întreruptă anul trecut, când un polițist i-a anunțat că sunt cercetați pentru încălcarea articolului 380 din Codul Penal, adică împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu. De ce asta? Homeschooling-ul nu este reglementat în România, iar Ministerul Educației recunoaște doar elevii înscriși la școli acreditate, adică la cele care au și un sediu în România, indiferent că sunt publice ori private. Abeka Academy nu se numără printre ele...

„Înțeleg că există tot felul de prejudecăți despre ce înseamnă homeschooling, de la ideea că acei copii nu ar urma niciun fel de școală sau că părinții ar fi anarhiști, conspiraționiști, antisistem sau fanatici religioși. Nu intrăm în niciuna din categorii. Dimpotrivă, suntem oameni care ne ducem viața de zi cu zi în zgomotul societății, ne izbim de aceleași probleme ca toți concetățenii noștri, susținem digitalizarea, ne-am și vaccinat și am avut chiar discuții în familie despre ce protocol de vaccinare să alegem”, spune Darius.

Credeau că procurorii vor înțelege că nu-și împiedică micuții să învețe, însă la începutul acestui an soții Cornean s-au trezit trimiși în judecată. Au descoperit că sunt „colegi de dosar” cu un alt cuplu de părinți din Oradea, aflați într-o situație similară, dar pe care nici nu-i cunoșteau până acum. Procesul a început în iunie, la Judecătoria Oradea.

„De ce noi?”

Estera și Darius Cornean se simt nedreptățiți. „Nu ne opunem educației! Eu am 18 ani de studii și acum urmez încă un masterat”, spune videograful. 

A încercat să le demonstreze anchetatorilor că Abeka Academy are un curriculum acreditat în America și în țări europene care acceptă educarea acasă a copiilor. A prezentat inclusiv un act emis de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educației, prin care diploma unei absolvente de Abeka a fost echivalată cu bacalaureatul românesc, în vara anului trecut. „Este paradoxal: studiile finalizate acolo sunt recunoscute la noi, dar studiul copiilor noștri nu”, se revoltă Darius.

Cei doi soți sunt indignați și pentru că autoritățile române nu au fost interesate de evoluția mezinilor, ci strict de faptul că nu sunt înscriși la o școală românească. „Nu contează dacă sunt sau nu bine pregătiți, ci doar că nu frecventează o școală care să aibă o clădire în România”, zice Estera. În plus, au găsit pe internet mai multe exemple de persoane publice din țară, cum sunt actorul Dragoș Bucur și soția sa Dana Nălbaru, care au recunoscut public în ultimii ani că au copiii înscriși în sisteme alternative, dar care nu au avut aceleași probleme penale. 

Darius și Estera speră acum ca măcar judecătorii să înțeleagă că au avut cele mai bune intenții când și-au înscris copiii la Abeka. Că nu le îngrădesc dreptul la educație, ci din contră, vor să le ofere ce e mai bun... 


PRECEDENT
Condamnare în premieră pentru o familie din Bihor

O familie din Bihor a devenit prima din România condamnată pentru că și-a retras copiii de la școală. Doinița și Liviu Oltean, din Bratca, își țin acasă cei șase copii cu vârste între 2 și 15 ani, iar pe cei patru de vârstă școlară au pretins că i-au înscris la academii creștine americane, dar care, spre deosebire de Abeka, nu oferă lecții fizice, ci doar îndrumare privind homeschooling-ul.

În luna mai a.c., Curtea de Apel Oradea i-a condamnat definitiv pe cei doi soți la 4 luni de închisoare, pedeapsă amânată pe o perioadă de 2 ani, și la muncă în folosul comunității, criticându-i dur pentru decizie. Judecătorii au reținut că cei doi părinți nu au ei înșiși prea multă școală și că la academiile americane copiii nu sunt înscriși, existând doar un acord ca unul dintre părinți să urmeze pregătirea pedagogică. „Nimic nu îi oprește pe inculpați să se mute în SUA şi să își înscrie minorii la orice școală acreditată acolo”, au spus judecătorii.

Magistrații au reproșat părinților că sacrifică viitorul copiilor: „Este evident că acești copii nu pot avea niciun viitor în situația în care viața lor nu se schimbă urgent, în sensul de a fi reînscriși la o școală recunoscută, unde să aibă acces la învățământ din partea unor profesori specializați şi să socializeze cu alți copii de vârsta lor”.

Deocamdată, soții Oltean nu și-au reînscris copiii la o școală românească. În schimb, au atacat hotărârea printr-o cale extraordinară, la Înalta Curte de Casație și Justiție.


DA SAU BA
Cum este în alte țări

În Europa nu există o practică unitară privind homeschooling-ul, unele țări acceptându-l, altele nerecunoscând această alternativă educațională.

State unde homeschooling-ul este permis și reglementat sunt Regatul Unit, Italia, Austria, Danemarca, Finlanda, Estonia sau Polonia, în timp ce Belgia și Franța se numără printre țările unde părinții pot să-și educe singuri copiii, dar sunt supuși unor evaluări periodice. 

În schimb, state precum Germania, Croația, Grecia și Suedia nu permit învățarea acasă. O situație similară cu a României, unde Legea educației preuniversitare adoptată în 2023 prevede că doar elevii grav bolnavi pot învăța acasă sau în spital, prin programe anume organizate pentru ei.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!