Vizita de joi a ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a început printr-o întâlnire cu autorităţile locale. La Consiliul Judeţean şi la Prefectură, ministrul s-a întâlnit însă doar cu reprezentanţii instituţiilor actuali sau foşti membri UDMR, adică vicepreşedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, şi subprefectul de Bihor, Sarkady Zsolt. Borbely a declarat ulterior, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută joi, că nu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliul Judeţean, Radu Ţîrle, pentru că „n-a solicitat dânsul să avem o întâlnire". La Primăria Oradea, ministrul s-a întâlnit cu viceprimarul UDMR al municipiului, Biro Rozalia, Borbely precizând că a vorbit cu primarul Ilie Bolojan miercuri seară, când a ajuns la Oradea.

Ministrul a declarat că nu se află întâmplător în Bihor. „Este prima mea deplasare în ţară în calitate de ministru. N-am venit întâmplător, pentru că acest judeţ are, de departe, cele mai multe proiecte pe alimentare cu apă şi o pătrime din proiectele de la Fondul de Mediu sunt în Bihor", a spus Borbely.

Borbely a făcut şi un anunţ în premieră naţională: repornirea programului Casa Verde pentru persoane fizice. „A fost oprit pentu că mi s-a explicat că e complicat să verifici persoanele. Însă e o percepţie greşită, cetăţeanul e văzut mereu ca posibil infractor. Trebuie controlat, dar nu opreşti un program doar pentru că ai suspiciuni", a spus Borbely, menţionând că românii vor putea să îşi monteze panouri solare prin programul Casa Verde „cât de curând".

Un alt subiect abordat a fost programul Rabla, ale cărui efecte ministrul le-a caracterizat ca fiind „incredibile". „Avem banii necesari pentru a asigura vouchere pentru toate rablele din ţară. 32.600 de vouchere au fost predate către REMAT-uri, alte 40.000 au fost tipărite şi am mai comandat la tipărire 10.000", a declarat ministrul. El a mai spus că suma alocată programului pentru acest an poate fi mărită oricând şi că din 20 martie va demara şi Rabla pentru tractoare.

Apoi, Borbely a vorbit despre bugetul Ministerului şi a Agenţiei Fondului de Mediu. „În acest an, bugetul are o siluetă ca a doamnei viceprimar (n.r. viceprimarul Oradiei, Biro Rozalia, prezentă şi ea la conferinţa de presă), mai subţirică". Apoi, Borbely a glumit spunând că silueta bugetului ar trebui să semene cu bustul vicepreşedintelui Alexandru Kiss, o persoană mai corpolentă.

Tot privitor la fonduri, Borbely a spus că au fost alocate 152 de milioane de lei pentru împăduriri. „Trebuie rezolvată şi problema drumurilor forestiere, pentru a căror refacere se pot depune proiecte", a explicat ministrul.

Borbely a vorbit şi despre zonele de vânătoare din ţară. „Am făcut apel la primarii care au în zona lor astfel de arii să acorde şanse egale tuturor celor care vor să administreze sau să concesioneze ariile naţionale, pentru că aşa pot atrage bani. În România, 80 de arii naţionale au fost date în administraţie prin licitaţie", a precizat Borbely.

În cursul zilei, Borbely va face o vizită la Salonta, apoi la REMAT Bihor şi la Direcţia Ape Crişuri. La ora 17, ministrul se va întâlni cu şefii unităţilor din subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor.