În cadrul unei conferinţe de presă susţinute vineri, la Oradea, vicepreşedintele Parlamentului European Laszlo Tokes a declarat că e sigur că, dacă toţi maghiarii din România îşi unesc forţele, vor obţine autonomia Ţinutului Secuiesc.

"Trebuie o cooperare deplină între forţele politice maghiare. Totodată, contăm pe sprijinul Ungariei şi a vieţii politice din exterior, deoarece autonomia este o instituţie acceptată în lumea democratică", a declarat Tokes.

Vicepreşedintele PE a mai spus că nu înţelege isteria creată după nişte "afirmaţii nevinovate", adică cele făcute de el la Tabăra de vară de la Tuşnad, potrivit cărora Ţinutul Secuiesc ar putea să-şi dobândească autonomia pe modelul Kosovo.

"Chiar românii au luptat în mod înverşunat pentru dobândirea autonomiei în Imperiul Habsburgic. Probabil amnezia istorică i-a făcut să uite aceste lupte nobile duse în urmă cu 100-130 de ani", a comentat Tokes.

Totodată, europarlamentarul a declarat că, în demersurile pentru autonomie, mizează şi pe sprijinul politicienilor români, pe acei "politicieni luminaţi şi democraţi" care îşi dau seama că autonomia ar fi un factor de stabilitate.

Tokes a mai spus că "e trist că la 20 de ani după căderea regimului Ceauşescu încă se poate crea o atmosferă atât de duşmănoasă, naţional-şovinistă", completând că aceste atacuri se îndreaptă nu numai împotriva sa, ci şi împotriva drepturilor democratice colective ale comunităţii maghiare, a preşedintelui Traian Băsescu şi a guvernului PDL.

Fostul episcop susţine în continuare autonomia Ţinutului Secuiesc şi că "e clar că se va respecta Constituţia României". Totuşi, n-a exclus modificarea acesteia: "Constituţia nu este Sfânta Scriptură. Constituţia se schimbă, noţiunile se schimbă, democratizarea avansează. Vom reuşi, dacă nu vom da înapoi", a mai spus Tokes.

Cât despre implicarea UDMR în acest demers, vicepreşedintele PE a declarat că "nomenclatura UDMR are un discurs politic duplicitar", făcând propagandă pentru autonomie în preajma alegerilor, dar uitând ulterior de această problemă.

Întrebat dacă va încuraja mitingurile stradale în vederea obţinerii autonomiei, cum s-a putut înţelege după declaraţiile sale de la Tuşnad, Tokes a răspuns că în primă fază susţine forumurile pe această temă. "Treptat, se pot pune în folosinţă diferite instrumente politice, dar deocamdată suntem la nivelul liberei exprimări. Este mare lucru că este loc pentru discuţii despre autonomie", a spus el.