Dirijorul Cristian Spătaru și pianistul Mihai Diaconescu se întorc la Oradea, pentru concertul de joi „Late Mozart” de la Filarmonica de Stat, cu începere de la ora 19.

În program se regăsesc lucrări din opera târzie a lui Mozart: Uvertura la opera „Così fan tutte”, KV588, Concert pentru pian și orchestră nr. 24 în Do minor, KV491, Adagio și fugă în do minor, KV546, Simfonia nr. 41 în Do major „Jupiter”, KV55, ultima simfonie compusă de geniul muzical.

Acestea au fost scrise de Mozart în ultimii săi 5 ani de viață, evocând astfel „un compozitor matur, în ciuda faptului că abia împlinise 30 de ani atunci când a compus piesele și cu toate acestea, păstrează stilul luminos, chiar jucăuș”, notează organizatorii.

Concertul va dezvălui, prin lucrările abordate, o paletă largă de caracteristici, de la sensibilitate și feminitate, delicatețe și inocență, până la fermitate și chiar puțină viclenie, pentru ca spre final să reliefeze inteligența compozitorului austriac și modul prin care aplică cunoștințele sale componistice.

Merită subliniat faptul că atât compozitorul, cât și solistul și dirijorul au început studiul muzicii și au debutat la vârste fragede, ajungând renumiți de tineri, prin talentul și munca lor.

Wolfgang Amadeus Mozart a fost cel mai important compozitor din perioada clasicismului. A cântat la vioară și pian de la o vârstă fragedă și a compus de la doar 5 ani.

Copilăria și adolescența și le-a petrecut susținând turnee în Europa, unde concerta chiar și în fața familiilor regale. Cu toate că s-a stins din viață la doar 35 de ani, a lăsat în urma sa peste 800 de lucrări în toate genurile muzicale ale epocii.

Cristian Spătaru este un tânăr dirijor din Republica Moldova, care a început studiul muzicii și al pianului la 8 ani, iar la cei 30 de ani ai săi se bucură deja de o carieră internațională.

A absolvit Universitatea de Muzică din Viena, iar debutul său în calitate de dirijor de operă a avut loc la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, unde a dirijat Evgheni Oneghin de Piotr Ilici Ceaikovski și Nabucco de Giuseppe Verdi.

Tânărul Mihai Diaconescu a studiat pianul de la 4 ani și a debutat pe scena internațională la vârsta de 12 ani în cadrul unui curs de măiestrie la München. Are o activitate muzicală puternică, susținând concerte pe scenele din România și pe cele internaționale. A obținut premii la concursuri importante la nivel internațional și a participat la numeroase cursuri de măiestrie.

Biletele pentru concert s-au pus în vânzare pe platforma bilete.ro și la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat din Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!