O absolventă a Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea a reuşit o performanţă pe care niciun tânăr n-a mai atins-o în ţară în ultimii 18 ani: a luat 10 pe linie la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului.
"Premieră pentru sesiunea de toamnă a bacalaureatului: un elev din judeţul Bihor a încheiat examenul cu media generală 10 (zece), caz unic în ultimii 18 ani", se arată într-un comunicat transmis miercuri de Ministerul Educaţiei. De regulă, în sesiunea de toamnă a Bacalaureatului participă absolvenţi care au picat examenul la prima încercare, motiv pentru care notele de zece sunt rare.
Directoarea Colegiului, Livia Muntean, a precizat că nu este defel surprinsă de rezultat, deoarece tânăra, pe numele ei Sonia Goilean, a fost o elevă silitoare, care n-a mai susţinut niciodată Bacalaureatul, ci n-a putut participa la sesiunea din vară din motive medicale.
"Sigur că orice notă de zece ne bucură, dar pentru noi nu este nimic spectaculos. Sonia nu s-a putut prezenta la prima sesiune din motive medicale, nu Covid-19, ci altele, dar nu este o surpriză rezultatul ei. Este un copil serios, care a trudit cu discreţie şi a fost necăjită că nu a putut să fie în trend cu colegii ei", a declarat Muntean pentru BIHOREANUL.
Între timp, tânăra s-a însănătoşit, se bucură de performanţa ei şi abia aşteaptă să devină studentă la Psihologie, chiar dacă încă nu a decis dacă în Oradea sau în alt oraş. "Acum sunt foarte bine, extrem de fericită pentru reuşită şi pentru faptul că problemele medicale din prima sesiune nu m-au împiedicat să dovedesc adevărata mea valoare", a declarat Sonia pentru BIHOREANUL.
O treime dintre candidaţii au promovat
În clasamentul judeţean al mediilor de la Bacalaureatul de toamnă, pe locul doi se află un candidat de la Liceul Greco-Catolic "Iuliu Maniu" din Oradea, care a obţinut media 8,21, iar pe trei un absolvent de la Liceul Teologic Penticostal "Betel", cu media 8,18.
Dintre cei 1.273 de bihoreni înscrişi în această sesiune a examenului de Bacalaureat, 1.041 s-au şi prezentat la examen, iar 345 au luat medii peste 6 şi, astfel, au promovat. "Dintre aceștia, 231 candidați sunt din promoția curentă, iar 114 de candidați sunt din promoțiile anterioare. Precizăm că 232 candidați au absentat, iar 5 candidați au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Aceștia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale examenului național de Bacalaureat", a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
Rata de promovare înregistrată în Bihor este de 33,14%. Pentru absolvenţii din seria curentă, procentul e ceva mai mare, de 36,96%, în timp ce pentru cei din serii anterioare este de doar 27,4%.
Candidaţii nemulţumiţi de note pot depune, miercuri, contestaţii. Notele finale vor fi afişate pe 5 septembrie.