În urma descoperirii făcute de Agenţia Naţională de Integritate, liberalul Laurenţiu Păşcuţi a ales să renunţe la funcţia de consilier judeţean şi să rămână şeful de cabinet al preşedintelui CJ Bihor, Radu Ţîrle.

Acesta a declarat miercuri pentru BIHOREANUL că, deşi decizia ANI a cântărit foarte mult, hotărârea luată s-a datorat în cea mai mare parte dorinţei de a evita eventualele discuţii care ar fi putut apărea în mediul politic, nu pentru că se consideră incompatibil. "Mi-a prezentat decizia lunea trecută (n.r. - 6 iunie), dar va dura până când se va termina procedura. Nu mi-am dat demisia datorită deciziei ANI. Am preferat să mă retrag, pentru a nu crea discuţii", a declarat Laurenţiu Păşcuţi.

Alesul bihorenilor a adăugat, în sprijinul spuselor sale, că a şi contestat incompatibilitatea reclamată de ANI, precizând totodată că nu i s-a cerut să-şi dea demisia, ci a fost un act unilateral.

După cum a relatat BIHOREANUL, ANI a anunţat la mijlocul lunii trecute că Păşcuţi se află în stare de incompatibilitate, deţinând în paralel atât calitatea de consilier judeţean, cât şi funcţia de director de cabinet al preşedintelui Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle. Şi atunci, liberalul susţinea că nu se află în incompatibilitate, fapt comunicat de altfel şi Agenţiei, printr-un punct de vedere înaintat în scris la începutul lunii mai. "Consider că nu sunt în stare de incompatibilitate, deoarece Cabinetul preşedintelui nu face parte din aparatul Consiliului Judeţean. Printre argumente ar fi faptul că nu eşti angajat pe o perioadă nedeterminată, ci doar pe perioada mandatului preşedintelui, nu eşti angajat prin concurs, ci numit pe funcţie", declara atunci liberalul.

Laurenţiu Păşcuţi a fost ales consilier judeţean pe listele PNL Bihor, iar mandatul său a fost validat la data de 21 iunie 2008. Începând cu 2 februarie 2010, Păşcuţi a fost numit de preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, în funcţia de director al Cabinetului Preşedintelui.

Cel mai probabil acesta va fi înlocuit în grupul consilierilor liberali cu medicul Marius Chipurici, următorul pe lista candidaţilor PNL la CJ din 2008, decizia urmând să fie luată la următoarea şedinţă a consiliului judeţean.