Până în urmă cu trei ani, Laviniu Flonta n-a avut nicio legătură cu modellingul, o meserie privită şi acum cu rezerve în România, mai ales când o practică bărbaţii.

Orădeanul a fost remarcat târziu, în timp ce se afla într-o excursie în Belgia, trăsăturile sale puternice aducându-i o primă şedinţă foto pentru o revistă din Olanda. Acum locuieşte în Belgia, colaborează cu agenţii de profil din toată Europa şi apare în reviste-emblemă precum Vogue şi GQ ca exemplu de stil masculin. Succesul, zice Laviniu, i-l datorează "în proporţie de 70%" bărbii...

Şansa

Când ajunge, ce-i drept, destul de rar, în Oradea, Laviniu nu poate trece neobservat. Înalt, cu o barbă deasă impozantă şi vestimentaţii "ciudate", iese cu totul din tiparele masculine de pe meleagurile natale. Culmea e că până acum trei ani, nici nu avea vreo legătură cu lumea modei. Studia la Drept, dar era pasionat de desen şi, ca atare, nu ştia ce carieră să urmeze. O vizită la un prieten din Belgia i-a fixat, brusc, traiectoria.

"Într-o ieşire în oraş m-a remarcat un fotograf şi mi-a făcut o poză. La scurt timp, prin intermediul lui, m-a contactat o agenţie de modelling din Belgia". Propunerea l-a luat pe nepregătite. "Eram tentat să încerc, dar nu ştiam cât de serioasă e agenţia. Mă temeam să nu fie vreo ţeapă", îşi aminteşte Laviniu. După câteva săptămâni, când în sfârşit s-a decis să-şi încerce norocul, a fost chemat la o sesiune de fotografii pentru respectiva agenţie, cu ajutorul căreia a şi obţinut, în scurt timp, primul său pictorial într-o revistă din Olanda.

Beard man

De atunci, Laviniu locuieşte în Belgia, la Anvers, iar noua sa profesie l-a purtat frecvent prin Olanda, Elveţia, Germania, Italia şi Franţa. Odată cu primele contracte, şi-a lăsat barba să crească, în vremea în care bărboşii nu erau încă la modă. "În ţară nu puteam să-mi las barba prea mare. Mama era total împotrivă, îmi zicea că arăt ca un bătrân", povesteşte orădeanul, a cărui podoabă facială a ajuns la 13 centimetri. "O curăţ în fiecare zi cu şampon, balsam şi ulei, şi o tund tot la două săptămâni", îşi explică el "ritualul de frumuseţe".

Între timp, a apărut în numeroase pictoriale, în reclame la posturile de televiziune din ţara adoptivă şi pe coperţile unor publicaţii glossy. Cel mai recent exemplu este un număr din primăvară al revistei Bolero Men din Elveţia, pentru care a pozat, între altele, în cea mai nouă colecţie Dolce&Gabanna.

Manechinul recunoaşte că-şi datorează succesul "în proporţie de 70%" tocmai bărbii. De altfel, datorită lookului său diferit a şi fost inclus de către portalul de specialitate YouBeard.com în top 10 bărboşi de urmărit pe reţeaua de socializare Instagram, unde profilul lui Laviniu are peste 12.000 de fani.

Fashion guru

Odată intrat în lumea modei, orădeanul şi-a creat propriul stil, unul eclectic, pe care nici el nu ştie să-l descrie în doar câteva cuvinte. Cert e că îmbină stilul elegant cu cel casual, punându-şi mereu propria amprentă asupra vestimentaţiei şi accesoriilor. "A devenit aproape o obsesie pentru mine să-mi cumpăr haine şi accesorii noi. Nu trebuie să fie scumpe, doar să-mi placă". Inevitabil, pasiunea i-a adus, acasă, şi critici. "În România, dacă te îmbraci diferit şi ai grijă de tine, eşti considerat gay. Alţii îmi critică barba, părul, vestimentaţia. Dar am învăţat să ignor astfel de comentarii", zice Laviniu.

De ceva vreme, participă la târguri de fashion de calibru, precum Pitti Uomo, cel mai important eveniment internaţional de stil masculin, care are loc de două ori pe an la Florenţa, în Italia. Pe lângă faptul că acolo îşi prezintă noutăţile diverse case de modă, Pitti Uomo a devenit şi un loc exclusivist de întâlnire pentru aşa-numiţii trendsetteri în moda masculină, adică cei care impun tendinţe noi în modă. "Fotografi, bloggeri de modă, reporteri de la reviste glam şi chiar designeri se inspiră din ce poartă trendsetterii. Pozele apar imediat în reviste din toată lumea", explică orădeanul.

Vis de creator

Pitti Uomo nu este, însă, deschis oricui, accesul fiind posibil doar pe bază de invitaţie. În ultimele trei ediţii, Laviniu s-a aflat însă printre privilegiaţi, fiind chiar şi distribuit în clipurile de promovare ale evenimentului. Fotografii cu el la Pitti Uomo au ajuns apoi în ediţiile online ale unor reviste de top, precum GQ şi Vogue, aducându-i şi mai multă notorietate în branşă. "De curând sunt ambasador al casei de modă Vicomte A. din Paris, le promovez creaţiile purtându-le la diverse evenimente", spune Laviniu.

Pe viitor, orădeanul se gândeşte, însă, să se retragă din modelling pentru a trece de cealaltă parte a scenei, în rândul designerilor. "Deocamdată e doar un plan, dar vreau să-mi deschid propria afacere cu accesorii din piele". E decis, cum era de aşteptat, s-o lanseze în Belgia, locul de unde i s-a deschis drumul către lumea aceasta strălucitoare...