Să fii harnic precum furnica, este un sfat pe care copiii îl aud de mici. La fel de bine le-am putea cere să fie buni precum copacii.
În cartea „Viața secretă a copacilor”, Peter Wohlleben, un pădurar german care și-a descoperit talentul de autor „bestseller” cu prilejul acestui volum, oferă o perspectivă interesantă asupra arborilor, dezvăluind cum comunică între ei și, mai ales, cum se susțin unii pe alții.
„De unul singur, un copac nu-și poate asigura un climat local potrivit. Stă la mila vântului și a vremii. Dar împreună, mai mulți copaci creează un ecosistem care domolește căldura excesivă sau frigul excesiv, stochează cantități mai mari de apă și generează mult mai multă umiditate. Și în acest mediu protector, copacii pot trăi vieți foarte lungi. Ca să ajungă în acest punct, comunitatea trebuie să rămână intactă cu orice preț. Dacă fiecare copac s-ar îngriji doar de el, mulți dintre ei nu ar ajunge la bătrânețe”, scrie Peter Wohlleben.
Altruist, fiecare copac își crește ramurile doar până ce întâlnește vârfurile altor copaci și nu mai mult, ca să nu consume lumină și aer.
Într-o pădure de fag, copacii își echilibrează slăbiciunile și punctele forte. „Indiferent că sunt robuști sau subțiri, toți copacii produc cu ajutorul lumi¬nii aproximativ aceeași cantitate de zahăr per frunză. Echili¬brarea se realizează în subteran, prin intermediul rădăcini¬lor. La acest nivel se pare că se întâmplă schimburi febrile. Cei bogați donează, cei amărâți primesc ajutoare. Încă o dată, ciupercile au un rol important, pentru că rețeaua lor uriașă acționează precum o mașină gigantică de redistribuire. Asta amintește un pic de sistemul ajutoarelor sociale, care împie¬dică la rândul lui ca anumiți membri ai societății noastre să decadă iremediabil”, scrie autorul.
Copacii știu că bunăstarea lor depinde de bunăstarea comunității lor, așa că își împart în mod optim hrana și apa, astfel încât fiecare să poată ajunge cel mai bun copac posibil. „Pentru că un copac nu poate fi mai bun decât pădurea care-l înconjoară”...