Lecţia de comunism: Misteriosul donator al Direcţiei de Asistenţă Socială e un veteran comunist

În urmă cu câteva săptămâni, şeful Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Bihor, Szarka Arpad, anunţa fapta lăudabilă a unui orădean de 86 de ani care, aflând de situaţia vitregă prin care trece instituţia, a donat acesteia 40.000 de lei, adică 400 milioane de lei vechi. Gestul este unic în Bihor şi cu atât mai interesant cu cât a fost făcut de un... veteran comunist.

BIHOREANUL vă dezvăluie impresionanta poveste a orădeanului Gavril Czibulak, fost director al Şcolii de Partid din Oradea, care a acceptat să renunţe la economiile sale în vreme ce, lovită de recesiune, DGASPC îşi externalizează serviciile şi cere ajutor de la oamenii cu dare de mână, pentru că banii de la stat nu îi mai ajung.

Marea recesiune

"M-am născut într-o familie de muncitori cu 7 copii şi am trăit mizeria şi grozăviile crizei economice dintre 1929 şi '33", îşi începe istorisirea Gavril Czibulak. Situaţia era aprigă. Băncile dădeau faliment pe rând, fabricile se închideau, preţurile explodau, iar şomajul crescuse la 25%.

"Se urmărea încasarea a cât mai mulţi bani de la populaţie. Guvernul de atunci a luat împrumut de la nişte bănci franceze, care au trimis în ţară doi inspectori ce aveau drept de control asupra Guvernului. Cam aşa cum se întâmplă acum cu FMI, dar şi mai şi. Sectoarele economice au fost subordonate, totul era monopol de stat", povesteşte bătrânul. Ţăranii erau pur şi simplu jefuiţi. De pildă, în vreme ce o cutie de chibrituri costa 2 lei, ei vindeau ouăle la oraş la un preţ de patru ori mai mic.

Familia lui Czibulak a trecut cu greu de criză. Tatăl era şomer şi muncea cu ziua pe unde apuca. "Trăiam într-o mizerie extraordinară. Umblam pe ger, fără pantofi, pe jos până la şcoală, iar când ajungeam eram fericit. Podeaua era dată cu motorină, dar era cald", povesteşte el. Mai bucuros era de Crăciun, când familiile înstărite ori organizaţiile bisericeşti făceau cadouri celor săraci, iar printre bomboane, nuci şi mere, copiii desculţi primeau şi încălţări.

Ajutor pentru stat

Cu asemenea amintiri în minte, când anul trecut a aflat din presă că DGASPC Bihor o duce rău, nea Czibulak n-a stat mult pe gânduri. Şeful Direcţiei, Szarka Arpad, făcea apel la firme care pot ajuta cu donaţii cât de mici, deoarece bugetul instituţiei se strâmtorase şi începuseră să apară probleme în aprovizionare şi acoperirea nevoilor copiilor. Impresionat, şi având ceva bani puşi deoparte din pensie, Czibulak a mers la DGASPC şi a donat 40.000 de lei!

A fost un şoc pentru conducerea instituţiei, care în primă fază nici n-a ştiut cum să-l trateze. "Gestul dumnealui e unul plin de generozitate şi l-am apreciat. Ne-am temut însă să nu aibă probleme cu familia, dar până la urmă, după multe discuţii, am ajuns la concluzia că într-adevăr doreşte să doneze şi ne-am dus la notar. Am insistat să precizeze dacă vrea să facem ceva anume cu aceşti bani, dar a spus că are încredere în noi", povesteşte managerul DGASPC, Szarka Arpad (foto).

Bătrânul povesteşte că era convins în iniţiativa sa. "De-a lungul anilor am auzit multe despre copiii orfani şi am fost şi eu să-i văd. Întindeau pur şi simplu mâinile către mine, se vedea că le lipsea dragostea părintească. Dacă nu aş fi avut 86 ani, aş fi luat cel puţin un copil de care să am grijă", explică bătrânul. Nu mai e "în putere", aşa cum era în urmă cu mai bine de jumătate de veac. Căci cândva a fost om "mare"...

Fanul lui Pătrăşcanu

Slovac de origine, Czibulak îşi raportează existenţa la ziua de 23 august 1944, când guvernul Mareşalului Antonescu a fost răsturnat şi România s-a "rupt" de alianţa cu Germania nazistă, ajungând sub influenţa URSS. Pe atunci avea doar 20 de ani şi s-a ferit de război. "În prealabil se făcea instrucţie premilitară. Imediat după 23 august, autorităţile hortiste ne-au zis "no, mâine plecăm în patria mumă". Aşa că am dezertat. Înainte de plecarea pe front, am fost cazaţi vreo 3 nopţi în Palatul Ullman. În pod erau nişte sticluţe de diferite culori, le-am pus într-un coş frumuşel şi am reuşit să trec de poartă, spunând că un inspector m-a trimis să i le duc acasă. Am fugit şi m-am întâlnit cu doi români care, de asemenea, nu voiau să plece pe front şi ne-am ascuns în hornul unei construcţii din Seleuş", povesteşte bătrânul.

După război, Gavril a fost între membrii fondatori ai Tineretului Progresist şi apoi ai Uniunii Tineretului Comunist. În ‘45 era repartizat la Regionala UTC la Satu Mare, după care din ‘46 a făcut armata la Oradea, la Regimentul 10 Grăniceri. Un an mai târziu a fost trimis la Şcoala Superioară de Partid Ştefan Gheorghiu, pentru câteva luni. Acolo i-a cunoscut pe celebrul Paul Niculescu (devenit ulterior şi Mizil), înalt demnitar comunist, responsabil cu propaganda, şi pe Lucreţiu Pătrăşcanu, pentru care are încă un adevărat cult. "Pătrăşcanu ne-a predat Istoria României. A fost un om foarte inteligent, bine pregătit. Era foarte documentat, iar Gheorghiu Dej a inventat fel şi fel de critici la adresa lui. L-a acuzat că e naţionalist. L-a ţinut nevinovat la închisoare, doi ani, după care a ordonat împuşcarea sa în curtea închisorii, fără nicio judecată", spune moşul. "L-a omorât din invidie, nu cumva să-i ia locul"...

Reîntors în oraşul de pe Criş, prin '47, a refuzat să emigreze în Cehoslovacia, deşi ofertele erau tentante. "Am simţit că e nevoie de mine aici, mai ales că trebuia să înfiinţăm organizaţii în tot judeţul. Cunoşteam bine limba română, ceea ce era un avantaj, că erau mulţi evrei şi maghiari, dar puţini români", afirmă el.

Bunul gospodar

Cariera lui Czibulak (foto) a înflorit după 1948, când a devenit secretar judeţean al Partidului Comunist pe probleme de agricultură. Cum din ‘49 a început colectivizarea, de lucru a fost. Prima comună în care a avut "mare succes cu convingerea populaţiei" a fost Mădăras.

Dacă prin alte zone lămurirea se făcea cu pistolul, el susţine că în Bihor ţăranii au fost receptivi. "Am reuşit să conving lumea. După doar două şedinţe, la Mădăras oamenii mi-au zis că nu trebuie să umblăm după ei. Au înţeles că era mult mai avantajos să facă agricultură pe suprafeţe întinse şi să folosească maşini".

Nu peste mult timp, a ajuns şi în Maramureş, pe funcţie mare: înlocuitor al primului secretar, care fusese detaşat. La fel ca alţi lideri comunişti, ţinea peste tot discursuri ca să-i convingă pe oamenii de rând că regimul nu contravine democraţiei, ci dimpotrivă: în vreme ce alte partide serveau interesele "exploatatorilor", Partidul Comunist apărea ca apărătorul tuturor, şi al muncitorilor, şi al ţărănimii, şi al intelectualităţii progresiste.

Nici nu e de mirare că în ‘52 orădeanul a ajuns din nou la Ştefan Gheorghiu, unde a rămas doi ani. Pe lângă faptul că s-a remarcat printre cei mai buni, a şi predat o perioadă ca asistent: "Am terminat cu diplomă de merit (foto) şi am fost oprit prima dată la catedra de Filozofie. Pe urmă, am ţinut şi eu lecţii, cum au ţinut şefii catedrei, despre principiile şi metodele muncii de partid şi de stat", spune el înflăcărat.

Comunist mândru

Din '58 până în ‘66, Czibulak a fost directorul Şcolii de Partid din Oradea, care avea sediul în locul actualului liceu Aurel Lazăr. A părăsit postul abia după ce, chemat de Mizil la o "raportare" în Capitală, a fost întrebat ce părere are despre un articol publicat în revista teoretică a Comitetului Central despre crearea pieţei comune a statelor socialiste, CAER. A făcut "păcatul" să se pronunţe pro, citând un articol semnat de Hruşciov, secretarul general de atunci al Partidului Comuist Sovietic. Ceauşescu tocmai ajunsese la putere, partidul era în faza distanţării de Moscova, iar în dezbateri aprinse se afla planul Valev, prin care URSS încerca să impună sateliţilor un acord de diviziune a activităţilor economice, ce rezerva României o poziţie dezavantajoasă.

"Mizil i-a întrebat pe ceilalţi cine ce părere are. "Tovarăşul Czibulak a dat dovadă de miopie politică". "El nu şi-a dat seama că aceste idei contravin principiilor independenţiei şi suveranităţii naţionale a României"... M-au făcut cu ouă şi oţet, iar la pauză toată lumea s-a depărtat de mine ca şi cum aş fi fost lepros", relatează orădeanul. Episodul a avut, nu peste mult, o continuare şi la Oradea, la consfătuirea colectivului ideologic. În timpul şedinţei, în care trebuiau condamnate ideile privind aşa-zisa "accelerare a construcţiei comuniste", un instructor de la Comitetul Central l-a întrerupt din discurs, acuzându-l că e în contradicţie cu linia partidului. "Am zis că dacă tot timpul aşa am fost, nu am ce căuta aici, să vină să mă ia Securitatea! Şi am ieşit"...

Totuşi, Czibulak susţine că niciodată nu a fost anchetat de Securitate, nu a semnat angajamente şi nici nu a turnat. La scurt timp, însă, a fost trecut pe linie moartă, ca director adjunct la Cabinetul de partid, pentru ca în ‘75 să iasă la pensie, bolnav cu plămânii. "În tinereţe, am lucrat în mediu cu acid sulfuric, la Fabrica de Bere, iar plămânul drept era distrus", explică el.

Era mai bine

Privind retrospectiv, Czibulak e convins că era mai bine pe vremea comuniştilor, pentru că, de bine de rău, oamenii aveau de lucru, iar ţăranii o duceau bine. Atât doar că armonia a fost distrusă de neaveniţi puşi în funcţie de Ceauşescu care "nu aveau nimic cu munca ideologică", dar în schimb au comis atrocităţi. Lucrurile s-au stricat, crede omul, când la conducerea Securităţii a ajuns generalul Pacepa, mâna dreaptă a dictatorului: "Treptat, politica s-a schimbat. Elementele dubioase reacţionare au fost promovate".

Cert este că, la 21 de ani de la căderea regimului, nea Czibulak a rămas comunist. E de părere că, la fel ca înainte de război, România şi alte ţări sunt controlate de FMI şi Banca Mondială. Iar dintre toţi preşedinţii "democraţi", doar pe Iliescu, şi el fost lider comunist, îl apreciază. "El e politicianul care nu a furat din averea statului", argumentează bătrânul, adăugând: "Poporul român a dat oameni talentaţi şi oameni de ştiinţă. Să nu se confunde păcatele tagmei jefuitorilor care experimentează azi din plin pe poporul român!".

Îşi caută tovarăş

Adus în cotidian, bărbatul nins de vreme devine şi mai trist. Se simte abandonat, are o mie de probleme, iar în al 87-lea an de viaţă amintirile i se împletesc tot mai des cu gândurile negre şi cu teama că în orice lucru mărunt se află o conspiraţie. Soţia lui a murit în urmă cu câţiva ani, în spital, iar el povesteşte tuturor că a fost "lichidată" de "elemente" care nu o dată l-au "vânat" şi pe el.

Tristeţea îi e cu atât mai adâncă cu cât, dintre cei trei copii, doar doi, o fată şi un băiat, mai sunt în viaţă. Dar nici ei şi nici cei trei nepoţi nu îl prea vizitează. Despre băiatul mort, Ştefan, susţine că a fost omorât de Securitate la Arad, înainte cu o lună de Revoluţie. Era ghid turistic şi înfiinţase un club de drumeţii care nu era pe placul autorităţilor. "A vorbit prea mult contra regimului. Avea 50 de ani. L-au prins pe stradă cam cum prind hingherii câinii turbaţi şi l-au bătut de mai multe ori, ca să tacă!", exclamă el...

Apoi, şi capitalismul i-a adus numai belele. A pierdut două case din strada Gheorghe Doja şi, cu toate că de-a lungul anilor a reuşit să mai pună bani deoparte din vânzarea unor cărţi valoroase, opere de artă şi mobilier, acum locuieşte singur, într-o odăiţă sărăcăcioasă, undeva lângă Spitalul Judeţean. Mai are un apartament - pus pe numele unuia dintre nepoţi - în care locuieşte fiul rămas în viaţă, dar cu care nu se înţelege. "Deşi e un băiat inteligent, e prea laş şi e condus de nevastă", spune el cu amărăciune.

Aşa că, departe de familie, hrănindu-se doar din amintiri şi ideologii prăfuite, omul caută un străin care să-i ţină de urât şi să-i dea un pahar cu apă şi medicamente când face crize de inimă. Se laudă cu o pensie "destul de bună", de 1.500 lei, şi e convins că două persoane s-ar descurca din ea. "Am 87 de ani, dar eu mai vreau să trăiesc. Nu mi-e scârbă de viaţă. I-aş lăsa tot ce am acestei persoane care ar veni să stea cu mine: şi pensia, şi casa, şi 23.000 de lei la bancă", spune el. La cât de "capitalist" îşi prezintă oferta, va reuşi oare bătrânul comunist să îşi găsească un "tovarăş" cu care să se "solidarizeze"?

Şeful DGASPC Bihor, Szarka Arpad, îl caracterizează pe Gavril Czibulak ca fiind un om foarte activ şi informat, o adevărată enciclopedie vie, cu idei şi cu principii fixe, căruia îi place să împărtăşească tuturor reuşitele din perioada comunismului. Stă şi povesteşte ore în şir cu oricine îl ascultă. Impresionat de singurătatea şi povestea bătrânului, Szarka promite că va căuta soluţii pentru a-l ajuta. Şi, mai mult, va încerca să iniţieze, la nivelul Direcţiei, un serviciu de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice. "Experienţa arată că e nevoie de aşa ceva", afirmă managerul.

Potrivit lui Szarka, banii donaţi de Czibulak vor fi folosiţi pentru construcţia - pe 600 de metri pătraţi - a unui complex sportiv cu teren de fotbal, baschet şi chiar tenis de masă, în curtea Centrului de Plasament nr. 2 din strada Feldioarei. "Ideea fost aprobată în unanimitate de colegi. Am vrut să facem ceva care să rămână în urma gestului domnului Czibulak, mai ales că până acum Direcţia n-a reuşit să amenajeze un teren pe care copiii să facă mişcare, cu toate că sunt implicaţi în concursuri sportive şi au obţinut rezultate bune şi la competiţii internaţionale". Proiectul costă aproximativ 120.000 lei, diferenţa urmând să fie asigurată din alte sponsorizări.

HOŢ DE CAI
Ceauşescu, homosexual şi manipulator

Deşi nu îşi exprimă foarte făţiş părerea proastă despre Nicolae Ceauşescu, orădeanul Gavril Czibulak îl acuză totuşi pe fostul dictator de atrocităţile comise prin Securitate şi de faptul că şi-a eliminat toţi concurenţii care ar fi putut să-i pună cariera în pericol. "Puţini ştiu, dar, prima oară, Ceauşescu a intrat la puşcărie nu ca şi comunist, ci, la 16 ani, ca hoţ de cai. A furat un mânz şi a primit 6 luni. În închisoare l-au educat, acolo a învăţat despre Marx şi Engel, că era un băiat sărac, dar inteligent. Cu toate că era bâlbâit, s-au ocupat mult de el", povesteşte orădeanul.

Eliberat, Ceauşescu a "prins" comunismul de la un cizmar îndoctrinat şi aşa a ajuns să împartă manifeste, pentru care a şi fost închis a doua oară. Ca o curiozitate, deşi povestea e mai puţin cunoscută publicului larg, Gavril Czibulak susţine că în cei 2 ani cât a fost în puşcărie a doua oară, Ceauşescu ar fi întreţinut chiar relaţii homosexuale cu alt viitor şef al partidului, Gheorghe Gheorghiu Dej, cu care stătea în aceeaşi celulă.

"Mi-au povestit tovarăşi care erau în închisoare şi cunoşteau... E un lucru real că în închisori homosexualitatea se dezvoltă, mai ales când vine vorba de oameni tineri. Ceauşescu s-a împrietenit bine cu Gheorghiu Dej şi au ajuns să aibă o cameră împreună... Totul s-a întâmplat în perioada războiului, înainte de 23 august. Dej l-a susţinut pe Ceauşescu apoi", afirmă Czibulak.