Profitând că Oradea are, de câțiva ani, propriul manual de istorie locală, inspectorul școlar general Horea Abrudan le-a reamintit directorilor de școli din municipiu că trebuie să cuprindă această disciplină pe lista lecțiilor opționale disponibile pentru elevi.

Intitulat „Călător prin istoria orașului Oradea”, manualul a fost realizat în 2018 de patru profesoare de istorie din oraș, la inițiativa Primăriei. El a fost scris pentru elevii de clasa a VII-a, însă, spune Horea Abrudan, ar putea fi folosit și la alte clase.

„Am avut o ședință cu directorii din Oradea și cu profesorii de istorie și le-am cerut să nu uite să cuprindă această disciplină pe lista de opționale pe care o prezintă părinților. Părinții aleg disciplinele opționale și sper că vor opta și pentru aceasta”, a declarat Abrudan, miercuri, pentru BIHOREANUL.

În prezent, lecții despre Oradea se țin în două școli din oraș: Liceul Teoretic Lucian Blaga și Liceul Ortodox Roman Ciorogariu.

În plus, pentru ca elevii din Oradea să își cunoască și mai bine orașul, Inspectoratul Școlar va încheia un parteneriat cu o asociație care va asigura săptămânal, gratuit, tururi ghidate pentru elevi, prin centrul istoric.

„De două ori pe săptămână, vor organiza tururi ghidate de câte o oră și jumătate. Vor intra în curțile palatelor, vor vizita clădiri și statui, ca elevii să învețe cât mai multe despre istoria bogată a orașului nostru”, a mai spus Abrudan. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!