Orădenii care au trecut miercuri la prânz prin Pasajul Vulturul Negru au urmărit curioşi zece elevi care îşi exersau abilităţile de arhitecţi pe şevalete.

Centrul de tineret "The Spot" a organizat un curs de vară de orientare în carieră pentru adolescenţii care vor să devină arhitecţi, iar specialişti ai domeniului le-au arătat tinerilor ce presupune această meserie. "Am creat acest curs împreună cu Ordinul Arhitecţilor Bihor, pentru a-i ajuta pe elevii care îşi doresc să devină arhitecţi", a explicat directoarea centrului, Delia Mela.

Cursul se întinde pe durata acestei săptămâni, iar lecţiile sunt ţinute de arhitectul orădean Dan Panait şi de Mădălina Blaje, proaspăt absolventă a "The Bartlett School of Architecture" din Londra. "Este un program de cinci zile, în care elevii învaţă diverse tehnici pe care le folosesc arhitecţii", a spus Panait pentru BIHOREANUL.

Miercuri, elevii au mers anume în Pasajul Vulturul Negru, pentru a desena pe mici panouri de plexiglas, puse pe şevalete, imaginea pe care o vedeau în faţa lor. "Ei exersează perspectiva la un punct de fugă, dar nu ştiu încă asta", a explicat arhitectul.

În primele zile de curs, elevii au mai învăţat despre iluzii optice în arhitectură, exerciţii de haşură, dar şi despre importanţa proporţiilor. "Am construit cuiburi de păsări cu lemnele din curte, ca să înţeleagă proporţiile, azi avem exerciţiul de perspectivă, iar mâine (n.r. joi) vom face machetare. În ultima zi vor învăţa editare digitală", a relatat Blaje.

Cursanţii se declară încântaţi de cursul la care participă. "Mi se pare foarte fain. Sunt elev la Arhitectură, voi fi clasa a X-a şi am vrut să aprofundez. La şcoală nu se predă aşa, mai multă teorie", a spus Alex Găvruţa. Pe Catinca Popa şi Maria Rusneac, două eleve de clasa a VII-a, respectiv a VI-a, cursul le-a convins că vor să devină arhitecţi. "M-am înscris la curs pentru că am vrut să văd dacă îmi place această meserie. Şi îmi place", a spus Catinca.

Săptămâna viitoare, centrul "The Spot" va organiza o nouă activitate, "Teme zâmbăreţe", în cadrul căreia absolvenţi de pedagogie îi vor ajuta pe elevi să facă teme la diferite materii şi să aprofundeze lecţiile predate în al doilea semestru din anul şcolar recent încheiat, care aproape în întregime s-au ţinut online, din cauza pandemiei de Covid-19.