Tinerii pasionaţi de istorie sunt invitaţi să descopere un capitol esenţial al trecutului local, în cadrul programului de educaţie muzeală "20 aprilie 1919 – ziua împlinirii dorinţei de unire cu Ţara", care se va desfăşura la Muzeul Oraşului Oradea, între 1 şi 30 aprilie, între orele 10 şi 13. Acesta va fi susţinut de muzeograful Dumitru Noane.

Moment crucial pentru bihoreni

În cadrul acestuia, participanţii vor învăţa despre evenimentele istorice care au marcat primăvara anului 1919. 

În comunicatul transmis de organizatori se precizează că "finalul Primului Război Mondial a aruncat provinciile fostului imperiu austro-ungar într-o stare de dezordine socială. În aceste condiţii, popoarele subjugate s-au mobilizat pentru ca - în ciuda situaţiei grele ori tocmai profitând de aceasta - să-şi desăvârşească lupta pentru obţinerea independenţei şi a statutului de naţiune de sine stătătoare".

Oradea a avut un rol important în procesul de unificare, fiind locul unde, la 12 octombrie 1918, a fost dat semnalul Proclamării Unirii. Totuşi, în ciuda deciziei de unire votate la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, bihorenii şi românii din vestul ţării au trebuit să mai aştepte câteva luni pentru a-şi vedea dorinţa împlinită.

"Pentru bihoreni momentul împlinirii a venit în aprilie, odată cu înaintarea pe valea Crişului Repede a unităţilor Armatei Române, conduse de generalul Traian Moşoiu. Astfel, la 20 aprilie, în duminica Paştilor, acesta a intrat în Oradea aducând soarele libertăţii şi pentru românii de aici", se arată în comunicat.


20 aprilie 1919. Generalul Holban primește onorul, la Oradea. Sursa foto: I. Călușer, G. Moisa, P. Ardelean, T. Ciorba (editor: A. Chiriac), Primăvara întregirii, 2019

Pentru toate vârstele

Programul este destinat în special elevilor din clasele V-XII, dar este deschis tuturor celor interesaţi de istoria oraşului. 

În cadrul întâlnirilor va avea loc o prezentare vizuală bazată pe imagini de epocă, care va ilustra contextul politic şi social al primăverii lui 1919, intrarea Armatei Române în Oradea şi personalitatea generalului Traian Moşoiu.

Participanţii vor face o vizită tematică în sălile muzeului dedicate Primului Război Mondial şi Marii Uniri, iar mai apoi va fi organizată o activitate interactivă de tip "localizează obiectul în cadrul expoziţiei", pentru ca aceştia să asimileze mai bine informaţiile.

Cei interesaţi se pot programa la numărul de telefon 0771/741.331. Taxa de participare este de 10 lei pentru fiecare persoană.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!