La iniţiativa fundaţiei Academia Civică Bihor, peste 200 de localnici din Sântandrei, în frunte cu primarul şi cu consilieri locali, dar şi săteni din comunele vecine Toboliu şi Girişu de Criş au aflat ce înseamnă exploatarea gazelor de şist şi care sunt riscurile fracturării hidraulice. Toate cele trei comune fac parte din perimetrul de exploatare EX-3 Băile Felix, concesionat de Statul Român, în 2010, firmei NIS Petrol, subsidiară a gigantului Gazprom. Deşi ruşii au garantat că sunt interesaţi doar de hidrocarburile convenţionale, adică petrol şi gaze naturale, ecologiştii sunt convinşi că NIS va fractura pământurile bihorene, în căutare de gaze de şist.

Bihorenilor le-au vorbit trei dintre militanţii bihoreni consecvenţi în interzicerea exploatărilor gazelor de şist, Orlando Balaş, Cătălin Popa şi Dora Şereş. Cătălin Popa a explicat tehnologia folosită pentru exploatarea gazelor de şist şi riscurile mari pe care le implică ea. "S-a arătat că fracturarea hidraulică pentru hidrocarburi neconvenţionale duce la infestarea solului, apelor şi aerului, cu urmări foarte grave pentru sănătatea oamenilor, numai în Statele Unite ale Americii 20 de milioane de oameni suferind de diferite boli în urma exploatării gazelor de şist, deşi acolo şi în Canada aceste operaţiuni petroliere se fac în deşert şi în zone slab populate. De asemenea, vorbitorul a arătat şi dezavantajele economice pentru comunităţile în care se permit astfel de exploatări: cutremure, distrugerea caselor şi drumurilor, epuizarea resurselor de apă, creşterea preţurilor la diferite materiale folosite în exploatare, cum ar fi nisipul", informează un comunicat al Academiei Civice. Ecologistul a subliniat că redevenţele şi impozitele plătite de companiile petroliere nu pot acoperi pierderile decât într-o foarte mică măsură.

Orlando Balaş le-a spus sătenilor că toate firmele care au primit, după 2009, licenţe din partea Agenţiei pentru Resurse Minerale a României pentru activităţi petroliere în vestul ţării au manifestat explicit "dorinţa de a explora gazele neconvenţionale", adică gaze de şist, iar singura metodă cunoscută pentru explorarea şi exploatarea acestor gaze este fracturarea hidraulică. Vorbitorul a arătat că şi operaţiunile de prospecţiune şi explorare sunt periculoase, ele ducând la cutremure şi alunecări de teren, cum s-a întîmplat în localitatea Fierbinţi din judeţul Galaţi, unde au avut loc sute de cutremure începând din toamna lui 2013.

Localnicii au fost îndemnaţi să nu semneze nici un act pentru a permite intrarea firmelor de prospecţiuni petroliere pe terenul lor, deoarece în urma descoperirii unor astfel de resurse urmează exploatarea lor, cu riscurile prezentate. "Fără acordul proprietarului de teren, orice activitate a acestor firme este ilegală şi poate fi oprită şi sancţionată de către autorităţi. Primăriile pot şi ele refuza să elibereze avizele solicitate de firmele respective, riscînd poate sancţiuni, dar apărînd astfel sănătatea şi interesele locuitorilor", se mai arată în comunicatul ONG-ului.

În final, localnicii au fost invitaţi să participe la mitingul împotriva exploatării gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice ce va avea loc pe 6 aprilie, de la ora 15, în Piaţa Unirii, simultan cu proteste similare în alte oraşe din ţară.

Aceasta a fost a cincea acţiune de acest gen a Academiei Civice Bihor, după întâlniri cu localnicii din Tulca, Tileagd, Derna şi Nojorid.