Timp de două zile, vineri şi sâmbătă, 40 de copii şi 20 de adulţi din comunele bihorene Auşeu, Vadu Crişului, Măgeşti şi Şuncuiuş au participat la lecţii despre colectarea selectivă a deşeurilor.

Ei au învăţat simplele reguli ale reciclării de la reprezentanţi şi invitaţi ai Asociaţiei Unanimis, care derulează un proiect pe tema educaţiei ecologice.

"După două zile ei au înţeles că precolectarea şi depozitarea selectivă se face din propriile gospodării şi că în tomberoanele de culoare galbenă se depozitează materialele din plastic şi metal, în cel albastru, hârtie, iar în cel verde sticlă. În plus au aflat că deşeurile odată precolectate şi depozitate selectiv pot fi  reciclate atât de către ei cât şi de către noile staţii de tratare construite cu fonduri europene în judeţul Bihor", se arată într-un comunicat al ONG-ului, transmis luni. Lecţiile de reciclare au fost ţinute de doi reprezentanţi ai asociaţiei, Gabriel Bonaciu şi Ovidiu Secară, dar şi de Horia Carţiş, managerul proiectului "Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Bihor".

Elevii şcolilor din cele patru comune au fost la rândul lor activi. Ei au prezentat felurite proiecte pe tema reciclării, au învăţat cum să facă un semn de carte sau un decor din hârtie şi carton reciclat, dar şi cum să facă pastă modelatoare din ziare vechi.

În plus, participanţii la proiect au făcut o vizită la staţia de tratare mecanico-biologică a deşeurilor, din Episcopia Bihor, unde au aflat cum se vor transforma resturile bihorenilor în compost.

Scopul proiectului derulat de Unanimis este, conform preşedintelui Ovidiu Secară, "de a informa tinerii asupra importanţei colectării selective şi reciclării deşeurilor precum şi îmbunătătirea comportamentului lor, a agenţilor economici şi a membrilor unităţilor administrative teritoriale din cele 4 comune în vederea susţinerii sistemului de management integrat a deşeurilor în judeţul Bihor".

Evenimentul a fost realizat în parteneriat cu Adminsitraţia Parcului Natural Apuseni şi finanţat de către Direcţia de Dezvoltare şi Implementare Proiecte Bihor.