Copiii ucraineni sunt forţaţi să se maturizeze prea repede. Şi-au abandonat jucăriile, şcoala, s-au despărţit de taţi, bunici, prieteni, au dormit în subsoluri sau în casele unor străini. Mulţi s-au refugiat împreună cu familiile în România, unde, dacă-şi doresc, se pot integra în sistemul de învăţământ public.
Până la finalul lunii trecute, 40 de copii şi adolescenţi din ţara vecină au fost înscrişi în şcoli din Bihor. BIHOREANUL a vizitat trei astfel de unităţi de învăţământ şi vă spune poveştile a patru fete care încearcă să se adapteze în ciuda traumelor lăsate de război.
Măsuri contracronometru
În ziua începerii războiului din Ucraina, pe 24 februarie, viaţa celor 7,5 milioane de copii din această ţară s-a schimbat dramatic. Aflate într-o situaţie fără precedent, autorităţile au impus o vacanţă şcolară de două săptămâni, răgaz în care au fost pregătite măsuri pentru continuarea studiilor în siguranţă. S-a decis ca orele să se desfăşoare online, la fel cum s-a mai întâmplat în ultimii doi ani din cauza pandemiei.
Mulţi dascăli nu şi-au putut ţine, însă, cursurile nici aşa. "Noi mai facem acum doar istoria Ucrainei şi limba ucraineană. Profesorul de matematică a spus că nu poate intra la cursuri, s-ar putea să fie în armată", explică, în limba română, Damaris Vîntu (foto), acum elevă la Liceul Teologic Baptist Emanuel.
Elevi în România
Imediat după declanşarea războiului, o mulţime de familii de ucraineni au fost strămutate din zonele periculoase, iar altele au ales să fugă în ţările învecinate ori în cele în care aveau rude. Zeci de mii de refugiaţi au rămas în România. Pentru a-i ajuta, Guvernul de la Bucureşti a adoptat, pe 9 martie, o Ordonanţă de Urgenţă care a permis înscrierea copiilor ucraineni în şcolile de la noi fără echivalarea studiilor, aceştia primind statut de elevi audienţi.
"Avem obligaţia să-i şcolarizăm, dar trebuie să treacă printr-o procedură de echivalare a studiilor. Până când se întâmplă acest lucru, pot participa la cursuri şi sunt trecuţi provizoriu în catalog", explică Horea Abrudan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor.
Pentru ca un elev să devină audient, părintele, tutorele sau persoana desemnată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului trebuie să facă o cerere la Inspectoratul Şcolar. Documentele sunt preluate de o comisie formată la nivelul instituţiei, care are rolul de a găsi cea mai potrivită formă de şcolarizare şi de a monitoriza apoi modul în care elevul se integrează.
Surorile din Cernăuţi
Potrivit celui mai recent raport al IŞJ Bihor, realizat la finalul lunii mai, 40 de copii din Ucraina erau repartizaţi la mai multe şcoli din judeţ. Printre ei se numără şi Damaris, alături de sora ei, Annamaria Vîntu, care trăiesc de mai bine de trei luni în apartamentul surorii mai mari, Tatiana, aceasta fiind căsătorită în Oradea.
Originare din satul Molniţa, aproape de Cernăuţi, fetele au fugit din ţară împreună cu părinţii chiar în ziua în care a început războiul. După vacanţă au participat la mai multe cursuri online, dar şi-au dorit să studieze şi la şcoli din Oradea. Pe 20 martie, Annamaria a fost repartizată în clasa a X-a A la Liceul de Arte, iar Damaris în clasa a XI-a B la Liceul Teologic Baptist Emanuel. Nu le-a fost greu să-şi facă prieteni, deoarece ambele ştiu bine limba română.
Artistă în Oradea
Înainte să plece din Ucraina, mezina luase primele lecţii de oboi. "Am luat şase ani lecţii de clarinet şi anul acesta am putut schimba instrumentul. Mă bucur că am fost repartizată într-o clasă de muzică, unde există şi un profesor care se ocupă de mine. E important să ne concentrăm pe ceva ce ne place şi să mai uităm uneori de ce se întâmplă în ţara noastră...", spune Annamaria.
Chiar dacă nu primeşte note în catalog, încearcă să fie activă la cursuri. "A învăţat rapid tehnica de suflat pentru oboi, iar acum studiază o piesă nouă. E receptivă, talentată şi ascultătoare", o laudă profesorul Sebastian Hercuţ (foto stânga).
Acum, când se apropie vacanţa de vară, Annamaria (foto dreapta) se gândeşte ce va face în toamnă. "Deşi ne-am dori să ne întoarcem, acasă nu avem viitor. Cred că voi continua studiile aici".
Bac-ul în Ucraina
Pentru sora mai mare, greul abia începe. În Ucraina, clasa XI-a este ultima din ciclul liceal, iar Damaris se pregăteşte să plece acasă pentru a-şi da bacalaureatul.
"La noi e linişte, dar lumea este înspăimântată, tristă. Prietenii noştri ies rar din casă. Eu mă bucur că am putut să învăţ la un liceu creştin, mereu mi-am dorit asta. Ce-i drept, am mai lipsit de la cursuri, pentru că mă pregătesc şi pentru bac. Nu ştim încă data exactă, dar va avea loc la finalul lui iulie, mult mai târziu faţă de anii trecuţi", spune adolescenta.
După examen, ar vrea să se întoarcă în Oradea şi să se înscrie la Universitatea de aici. "Damaris e norocoasă. Am înţeles de la ea că îşi cunoştea câţiva colegi, pentru că au fost aici într-o tabără vara trecută. E important pentru ei, mai ales în perioada aceasta, să socializeze, să aibă activităţi", crede diriginta ei, Mihaela Fildan (în foto, alături de Damaris).
Mai lejer
Tot la Liceul de Arte, dar în clasa a IX-a B, a ajuns, după vacanţa de Paşte, şi Yeva Mysnyk, refugiată din Kiev. "Am stat o perioadă la rude din Transcarpatia, dar apoi am găsit, pe un site din România dedicat refugiaţilor, o familie care oferea gratuit un apartament în Oradea. Am pornit încoace cu mama, cu maşina. Tata a rămas în Kiev, unde ajută răniţii", povesteşte adolescenta, în engleză. Extrovertită şi vorbăreaţă, i-a fost greu să stea în casă. Îşi petrecea mult timp pe reţelele de socializare citind ştiri despre război, care o făceau să plângă.
În aprilie mama ei a aflat că poate să facă cerere de şcolarizare la IŞJ, iar după câteva zile Yeva a ajuns într-o clasă cu elevi pasionaţi, la fel ca ea, de pictură şi desen. Recent, a pictat o imagine cu trupa Queen pe jacheta ei din jeans.
"În Ucraina exigenţele erau mult mai mari. Aici am timp să pictez, să particip câteodată la cursurile online şi învăţ şi cuvinte în limba română. Cred că vom mai sta mult aici", zice fata.
Prea dureros...
Dintre adolescentele pe care BIHOREANUL le-a cunoscut, Latica Nikolaeva (12 ani) pare a fi cea mai afectată de război. Ştie doar câteva cuvinte în limba engleză, iar română deloc. Discuţia cu ea a fost intermediată de Bianca Simionca, o tânără originară tot din Ucraina, studentă în Oradea.
Lata, cum îi spun cunoscuţii, a locuit în oraşul Sumî, la 30 de kilometri de graniţa cu Rusia, şi spune că nu vrea să-şi amintească ultimele zile petrecute acasă, pentru că au fost prea dureroase. A plecat în primele zile ale lunii martie, cu părinţii, lăsându-şi în urmă prietenii, bunicii şi celelalte rude, ajungând în Oradea după ce nişte cunoscuţi, stabiliţi deja aici, le-au găsit o cazare în centru.
Ajutată de colegi
La sugestia gazdei, părinţii au înscris-o la şcoală şi în aprilie a fost repartizată la Şcoala Gimnazială Oltea Doamna, în clasa a VI-a C. "În primele zile a fost mai tăcută, dar într-o zi am avut ideea de a ne juca telefonul fără fir şi i-am spus să ne zică un cuvânt. Ea a ales «prietenie», ceea înseamnă că ne place", spune colegul ei, Eric Grau Roşu.
Lata apreciază ajutorul colegilor. "În urmă cu câteva săptămâni am ieşit cu colegele prin centru, inclusiv la un muzeu. A însemnat mult pentru mine", spune ea, vizibil emoţionată.
Ucraineanca se străduieşte să înveţe în fiecare zi noi cuvinte româneşti, dar deocamdată se înţelege cu colegii doar prin semne şi cu ajutorul Google Translate. Asta nu i-a împiedicat, însă, deloc pe copii să fie prieteni. În "limbajul" universal, al sentimentelor...
Acest material a fost realizat cu ajutorul unei burse în cadrul proiectului "Educaţia media – instrument pentru creşterea abilităţilor de participare civică a adolescenţilor (faza 2) – Sprijinirea comunităţilor pentru a fi mai bine protejate de infodemie", implementat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) în parteneriat cu UNICEF. Opiniile exprimate în acest articol aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat poziţia UNICEF.