În fiecare an, editurile din România lansează cărți și culegeri scrise de profesori și menite să-i ajute pe elevi în pregătirea pentru examenele naționale. Acum, însă, elevii de-a VIII-a au ocazia să învețe pentru testarea de limbă română de la Evaluarea Națională îndrumați de o colegă de-a lor.
Ioana Pepelea, elevă în clasa a IX-a în Oradea și, în vară, zecistă la examenul de română de la finalul gimnaziului, a publicat o asemenea carte, cu recomandări și sugestii pe înțelesul tuturor.
Vacanță cu pixul în mână
Ioana a fost întotdeauna bună la învățătură, dar mai ales la limba și literatura română. În vara acestui an, când a finalizat probele examenului de Evaluare Națională, adolescenta a fost sfătuită de profesoara ei de limba română să-și păstreze bine caietele de pregătire și compunerile scrise special pentru pregătire, pentru că ar putea fi folositoare și altor elevi care urmează să susțină testul de la finalul clasei a VIII-a.
„Am fost de-acord, dar m-am gândit și să fac așa cum se cuvine. Așa că am început să redactez un ghid de pregătire pentru examenul de limba română”, povestește, pentru BIHOREANUL, adolescenta în vârstă de 15 ani.
Admisă în clasa pe care și-a dorit-o, cea de filologie de la Liceul Teologic Ortodox „Roman Ciorogariu” Oradea, Ioana și-a petrecut vacanța de vară scriind volumul menit să-i ajute pe alți elevi să învețe pentru examenul național. În toamnă, cartea cu 200 de pagini a fost finalizată. „Mi-a ocupat mare parte din vacanța de vară. Mi-am petrecut timpul liber scriind”, spune Ioana.

Nu doar pentru cei care vor 10
Ghidul, structurat în 14 capitole, este scris într-un limbaj accesibil și prietenos, cu indicații teoretice, dar și sfaturi ale autoarei. De exemplu, îi îndeamnă pe elevi să citească poeziile pe care trebuie să le analizeze de două ori, „o dată cu sufletul și o dată cu creionul în mână”, sau să meargă la teatru, ca să înțeleagă mai bine genul dramatic supus studiului.
Cu ajutorul părinților, adolescenta a găsit o editură - Celestium - dispusă să tipărească volumul intitulat „Ne pregătim pentru succes! Ghidul unei eleve de 10”, iar acum cartea poate fi comandată din librării online, la prețul de 50 de lei. Elevi de clasa a VIII-a din școala Ioanei o folosesc deja, pregătindu-se pentru examenul din vara viitoare.
„Mă simt mândră și plină de speranță, pentru că au șansa să vadă opinia unui copil, nu doar pe cea a unui profesor”, zice Ioana. A scris cartea gândindu-se nu neapărat la elevii care vor să ia 10, la fel ca ea, la Evaluarea Națională, ci mai degrabă la cei care au acum note mediocre, dar vor să ia note mari la examenul din vara viitoare.
Mândră de eleva ei
Profesoara de limba română a Ioanei, Mirela Titiana Rus, nu doar a încurajat-o pe elevă să publice cartea, ci a și coordonat volumul, iar acum este mândră de rezultat.

Ioana Pepelea și profesoara ei de limba română, Mirela Rus (foto: arhiva personală)
„În fiecare an, rezultatele elevilor mei îmi amintesc de ce iubesc această meserie. Ioana Pepelea și Șerban Trifa au obținut nota 10 la examen anul acesta, așa cum a fost și Bogdan Solomie, despre care ați scris și dumneavoastră, iar lista poate continua și cu rezultatele celor care au obținut note peste așteptările lor. Astfel de performanțe sunt dovada unei munci constante și a unei înțelegeri profunde a cerințelor de la examen. Acest auxiliar vine în sprijinul elevilor tocmai din această experiență și a primit numeroase aprecieri din partea celor care l-au folosit. Este accesibil tuturor copiilor. Conținuturile respectă baremul de evaluare și programa școlară, oferind elevilor un instrument sigur în pregătirea pentru succes”, a declarat profesoara, pentru BIHOREANUL. Potrivit acesteia, an de an, pe piața publicațiilor apar cărți de pregătire, dar multe dintre ele nu respectă, de fapt, baremul de evaluare de la examenele naționale, astfel că, chiar dacă învață conform indicațiilor scrise, elevii ar putea să nu ia note mari.
Rus mai spune că reușita Ioanei este cu atât mai lăudabilă cu cât eleva n-a avut niciodată nevoie de meditații la limba română. „Pentru mine, ca dascăl îndrumător, această carte reprezintă bucuria unei misiuni împlinite, aceea de a vedea cum un elev își transformă propria experiență într-un dar pentru alții. Așadar, dincolo de efort, rămâne experiența devenirii atât pentru elev, cât și pentru profesor”, a mai spus Rus.