Un Ordin adoptat luna aceasta de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) conține câteva măsuri de simplificări și facilități în ajutorul clienților finali care au fost propuse de Prefectura Bihor încă din luna august a anului trecut.

Ele au menirea să ușureze racordarea la rețelele electrice de interes public a utilizatorilor, care nu vor mai trebui să aștepte până când operatorii de rețele achiziționează, de exemplu, contoare pentru noile locuri de consum, putându-le cumpăra singuri cu respectarea anumitor specificații tehnice.

Mai rapid

Potrivit unui comunicat dat publicității de Prefectura Bihor vineri, între modificările aduse prin Ordinul 4/2023 al ANRE, se numără posibilitatea ca utilizatorii, indiferent de natura lor (clienţi casnici, non-casnici şi prosumatori), ale căror locuri de consum sunt racordate la reţelele electrice de joasă tensiune să achiziționeze așa numitul grup de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură și protecție complet echipat, inclusiv contorul, cu respectarea specificațiilor tehnice puse la dispoziție de operatorul de rețea.

Aceste specificaţii tehnice se publică pe pagina de internet proprie a operatorului de rețea, se actualizează ori de câte ori este cazul şi se prevăd în avizul tehnic de racordare.

Altfel spus, clientul nu mai trebuie să aștepte ca operatorul de rețea să-i furnizeze un contor.

În 3 zile

Operatorul de rețea transmite utilizatorului sau, după caz, operatorului economic atestat desemnat o informare potrivit căreia nu are posibilitatea achiziţionării grupului de măsurare a energiei electrice, inclusiv a contorului de măsurare a energiei electrice, fie până la terminarea lucrărilor de execuţie a instalaţiei de racordare (pentru grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură şi protecţie, cu excepţia contorului de măsurare a energiei electrice), fie în maximum 3 zile lucrătoare de la depunerea de către utilizator a dosarului instalaţiei de utilizare (pentru contorul de măsurare a energiei electrice).

Valoarea rambursată a grupului de măsurare a energiei electrice sau a blocului de măsură și protecție complet echipat, inclusiv a contorului de măsurare energiei electrice, nu poate să depăşească valoarea maximă a unui echipament cu aceleaşi specificaţii tehnice, achiziţionat de operatorul de rețea în ultimele 12 luni.

Utilizatorii care achiziţionează grupul de măsurare a energiei electrice îl pun la dispoziţia operatorului economic atestat, iar contorul de măsurare la dispoziţia operatorului de rețea. Montarea grupului de măsurare se efectuează de operatorul economic atestat care execută instalaţia de racordare, iar montarea contorului de măsurare a energiei electrice de către operatorul de rețea.

Sau în 5 zile

În cazul utilizatorilor casnici, contorul pentru măsurarea energiei electrice se montează de operatorul de rețea în maximum 5 zile lucrătoare de la data încheierii contractului pentru furnizarea energiei electrice.

Dacă utilizatorul nu respectă obligaţia de a depune la operatorul de rețea documentele justificative sau contorul nu corespunde specificaţiilor tehnice primite de la operator, acesta montează contorul în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data procesului-verbal de predare-primire de la utilizator a contorului care corespunde specificaţiilor tehnice, cu condiţia încheierii în prealabil a contractului de furnizare a energiei electrice.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!