Biblioteca Universității din Oradea va găzdui, din 5 până în 16 iulie, expoziția „Pop-up synthesis”. Aceasta este alcătuită din 8 instalații ce scot în evidență legătura dintre artă și știință.

"Expoziţia Pop-up synthesis reprezintă o oportunitate unică de a explora conexiunile dintre artă şi ştiinţă, într-un mod inovator şi captivant. Lucrările expuse reflectă intersecţia dintre arte vizuale şi diferite domenii de cercetare, oferind o perspectivă inedită asupra evoluţiei artei contemporane", a spus decana Facultăţii de Arte Corina Andor, conform unui comunicat transmis de biroul de presă al Universității.

Lucrările sunt semnate de artişti precum Anca Boeriu, Raluca Ilaria Demetrescu, Sarah Einik, Franz Galo, Andrei Lazăr, Petru Lucaci, Ioana Halunga şi Sema Özevin și vor putea fi admirate în holul bibliotecii.

Expoziția face parte din prima ediţie a Anualei de Artă şi Ştiinţă NAC, care se desfăşoară în perioada 18 mai - 31 iulie. Evenimentul NAC cuprinde expoziţii, conferinţe, artist talks, intervenţii, performance-uri şi spectacole în zece oraşe din ţară. 

Pe lângă Oradea, celelalte oraşe care vor găzdui "Pop-up synthesis" sunt Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj, Constanţa, Iaşi, Râmnicu Vâlcea, Sibiu şi Timişoara. Organizatorii evenimentului sunt Facultatea de Arte a UO în parteneriat cu Asociaţia "Neo Art Conect" (NAC).

Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, de la ora 17. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!