Printr-un comunicat din 27.01.2016 Curtea Constituţională a anunţat că, în şedinţa din aceeaşi zi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate ridicată de mai mulţi senatori şi deputaţi şi a constatat că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Ca urmare a acestei decizii, legea va fi promulgată de către Preşedintele României, urmând a intra în vigoare în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial, deci cel mai probabil în a doua jumătate a lunii martie sau cel mai târziu la începutul lunii aprilie. Ca urmare a modificărilor aduse Legii nr. 349/2002 care au fost apreciate drept constituţionale, fumatul va fi interzis în spaţiile publice închise.

Conform legii care urmează a fi publicată, prin spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.

De asemenea, legea prevede şi ce înseamnă spaţiu public închis de la locul de muncă, respectiv orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin un perete, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă astfel cum este definit în Legea 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii.

Legea interzice fumatul şi în mijloacele de transport în comun precum şi în locurile de joacă pentru copii chiar dacă acestea sunt în aer liber. Fumatul va fi interzis complet şi în instituţiile şi unităţile medicale şi în cele de învăţământ, de stat şi private.

Singurul spaţiu închis în care va fi permis fumatul va fi celula deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă, pentru motivul simplu că locatarii acestora nu prea pot să iasă şi să fumeze afară. Nu în ultimul rând, pe lângă ţigarete se va interzice şi vânzarea la bucată a ţigărilor de foi şi a ţigărilor tip trabuc.