Legea nr. 136/2020, cunoscută popular ca legea carantinei și izolării la domiciliu, adoptată în urma unei decizii din 25 iunie 2020 a Curții Constituționale, prevede posibilitatea atacării în instanță a măsurilor dispuse de către autorități.

Mai concret, ordinele șefului Departamentului pentru Situații de Urgență și actele normative, cum ar fi, spre exemplu, actele de instituire a carantinei zonale, pot fi contestate la Curtea de Apel, iar actele individuale de carantinare sau izolare la domiciliu, la Judecătorie.

Procedura este asemănătoare, cu termene foarte scurte și, în general, foarte prost scrisă, în ton cu toate actele normative emise după instituirea stării de urgență. Spre exemplu, se prevede că „acțiunea în anulare se formulează în scris”, de parcă s-ar putea face și oral!

Actele normative pot fi contestate în 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial sau de la data luării la cunoștință a acestui act. Părţile vor fi citate potrivit dispoziţiilor privind citarea în procesele urgente. Judecătorul dispune prin rezoluţie comunicarea cererii, precum şi a înscrisurilor depuse către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, şi a dosarului care a stat la baza emiterii actului administrativ, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de cel mult 2 zile de la comunicarea cererii.

Întâmpinarea şi dosarul menţionat se vor comunica reclamantului cu cel puţin 3 zile înainte de primul termen de judecată. Acţiunea în anulare este soluţionată de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 15 zile de la data sesizării legale a instanţei, în completuri formate din 3 judecători.

Hotărârea primei instanţe poate fi atacată cu recurs în maximum 2 zile de la comunicare. În vederea soluţionării recursului, dosarul se înaintează în aceeaşi zi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în format scris sau electronic. Înalta Curte se pronunţă în complet de 5 judecători, în termen de 5 zile de la sesizare, prin hotărâre definitivă.

De știut, însă, că hotărârea pronunțată de prima instanță este executorie, producând efecte până la soluționarea recursului.