În vârful unuia din dealurile Bălaiei, o poartă vopsită în verde străjuieşte o casă sărăcăcioasă, dar curată-bec, în care trăiesc şase suflete. Doi bătrâni şi patru copii îşi duc veacul aici de la o lună la alta, din nişte bani mărunţi pe care îi drămuiesc cu grijă, să ajungă şi pentru mâncare, şi pentru haine, şi de mers la şcoală.

Rămaşi orfani, cei patru nepoţi ai soţilor Ana şi Pavel Nemţuţ au învăţat de mici ce-i greul. Pentru că mama lor a murit de tânără, iar tatăl i-a părăsit, singura lor speranţă e în bunici. Căci statului nu-i pasă deloc de ei, nici măcar cât să le plătească o pensie de urmaş, ca altor copii fără părinţi...

Gazdă grijulie

De cum intri pe poarta familiei Nemţuţ, vezi curtea plină de haine întinse la uscat. Pe toate mărimile şi culorile, semn că familia e una numeroasă. Simţind străinii, un câine latră din ocol, iar din casă iese o bătrână al cărei chip arată prin câte a trecut. "Intraţi numa', că nu muşcă!", îşi îndeamnă ea vizitatorii, poftindu-i în casă. "N-om sta afară, în ger. Haideţi ‘lontru, c-am făcut foc", spune bătrâna, insistând. "Ş-aşe n-avem covoare pe jos"...

Se numeşte Ana Nemţuţ, are 60 de ani şi, de cum intră în casă, e înconjurată de nepoţi, curioşi să vadă cine le calcă pragul. Mai precis de trei dintre nepoţi, că unu-i la o mătuşă din Oradea, care-l găzduieşte în timpul şcolii, să nu facă naveta. Bătrâna se uită cu drag la fiecare, căci îi creşte de 8 ani, de când au rămas şi fără mamă şi fără tată. Mama s-a dus în cer, iar tatăl i-a uitat.

Cancerul nu iartă

La început, Mădălina (acum de 17 ani), Natalia (15), Alin (13) şi David (10) aveau o mamă şi un tată, ca toţi copiii. "Fata mea, Cornelia, i-a iubit ca pe ochii din cap. Şi când trăgea să moară tot de ei ne vorbea, că să avem grijă de ei, să nu-i lăsăm pe drumuri", povesteşte bunica Ana.

09 Cornelia 120.jpgCornelia (foto) s-a dus prea repede pe lumea cealaltă. "Într-o zi i s-o făcut rău dintr-o dată şi o trebuit s-o ducem la spital", zice bătrâna. Avea 26 de ani, iar medicii i-au descoperit o tumoare pe creier. A fost operată la Timişoara, dar boala a recidivat. Părinţii au dus-o la o nouă operaţie, în Bucureşti, dar tot degeaba. N-a mai avut zile. Pe 19 februarie 2003, bătrânii n-au mai avut ce face decât să-i acopere trupul cu un maldăr de pământ.

De atunci, ginerele lor, tatăl copiilor, Ioan Buzlea pe numele lui, nici n-a vrut să mai audă de ei. "O zis că lui nu-i trebuie niciun prunc. Aşa că i-am luat noi pe toţi", explică bătrâna. Deşi locuieşte în acelaşi sat, într-o casă rămasă de la părinţii lui, bărbatul nu i-a mai căutat niciodată şi nici nu le-a trimis vreun cadou prin alţii. "Nu i-o plăcut în veci să lucre. Nici amu nu lucră nicării. De unde le-a da pruncilor dacă nu lucră?", zice cu resemnare bunicul copiilor, Pavel Nemţuţ, un bărbat de 67 de ani.

Fără sprijin

La moartea mamei, cel mai mic copil, David, abia avea un an şi 3 luni, iar fata cea mare, Mădălina, 9 ani. Acum, mezinul e în clasa a III-a, Alin într-a VII-a, Natalia în clasa a VIII-a, iar Mădă la liceu, în clasa a XI-a. "Am făcut tot ce-am putut să-i ţin pă tăţi în şcoală, să fie oameni", se mândreşte bunicul. Deşi nu i-a fost lesne, pentru că n-a avut ajutor de niciunde. Şi pentru Alin, băiatul care stă la mătuşa din Oradea pe timpul şcolii, plăteşte alimentele, hainele şi cele necesare pentru şcoală.

De 8 ani, bunici şi nepoţi trăiesc cu toţii din pensia Anei şi-a lui Pavel, din alocaţiile copiilor, adică 41 de lei lunar pentru fiecare, plus un mic ajutor social de 388 de lei pe lună pentru toţi cei patru copii luaţi în plasament. Pensia bătrânei e abia de 400 de lei, în timp ce Pavel ia mai puţin de 900 de lei. De luna trecută i s-au mai tăiat 30 de lei din pensie.

A murit prea repede

De posibilitatea pensiei de urmaş, pe care legea o prevede pentru copiii orfani de unul sau de ambii părinţi, bătrânii nici n-au ştiut până anul trecut. "De unde să ştim? Anu' trecut numa' ne-or zis nişte vecini că asta-i ca un salar pentru ce-o muncit mama pruncilor", zice bunica.

După ce-a aflat, bătrânul s-a dus la Oradea, la Casa Judeţeană de Pensii. Numai că, aici, dezamăgire. Funcţionarii i-au zis că nici unul dintre copii nu poate primi pensie de urmaş, deoarece mama lor n-a muncit suficient. "Mi-or zîs că măcar 6 ani trebuia să aibă lucraţi Cornelia. N-avea atâţia...", povesteşte bunicul.

Nici n-avea cum, de vreme ce la 18 ani a născut primul copil, la 26 a murit, iar între timp a mai născut alţi trei. În concluzie, pentru că mama lor n-a cotizat destul la stat, copiii ei nu merită nimic acum.

Totul costă

Familia Nemţuţ încearcă să supravieţuiască. Nu le e uşor, fiindcă pe lângă cheltuielile curente, copiii au nevoie şi de rechizite, şi de haine cu care să meargă la şcoală. "Şi încălţămintele astea, una-două se rup, n-au nimic calitate-n ele", meditează bunica Ana. Femeia creşte găini în bătătură şi lucrează un pământ la marginea satului. "Lucrăm dară, da' scump, că n-avem tractor să arăm. Plătim la unu' ori la altu'...".

Mădălina face şcoala la Oradea, astfel că bunicii trebuie să-i plătească şi transportul, 120 de lei în fiecare lună. "La şcoală n-o pot trimite fără bani. Îi dau cum pot, azi 3 lei, mâine 2, poimâine poate nici unul", spune bunicul. Pavel se gândeşte cu groază că de anul viitor şi Natalia, cealaltă nepoată, va fi la şcoală la oraş, ceea ce va însemna noi cheltuieli. "Om face cumva şi-a fi bine", nădăjduieşte totuşi bătrânul.

Nepoţi cuminţi

Bătrânii se bucură măcar că au nepoţi cuminţi şi că învaţă bine. "Nu-s nici primii, da' nici ultimii din clasă", spune bunicul. Şi se mai bucură de-un lucru: că niciunul nu-i bolnăvicios. Că numai Dumnezeu ştie de unde-ar mai scoate şi bani de medicamente...

Săraci cum sunt, membrii familiei Nemţuţ trăiesc în armonie. Copiii stau toţi într-o cameră. Nu că n-ar mai fi loc în casă, dar n-au lemne s-o încălzească pe toată. Nici nu îndrăznesc să viseze la un calculator, dar sunt fericiţi că au televizor. Bunicii s-au chinuit cum au putut şi le-au cumpărat unul. Întrebaţi dacă se pun de acord cu programul TV la care să se uite, copiii zic un "da" răspicat, parcă miraţi că alţii n-ar putea face la fel.

Nimic pentru ei

09-leontin-tirle.jpgDirectorul Casei Judeţene de Pensii, Leontin Ţîrle (foto), zice că prea multe nu sunt de făcut pentru familia Nemţuţ. După noua lege a pensiilor, trebuie ca părintele decedat să aibă minimum 15 ani lucraţi, altfel minorii rămaşi orfani nu capătă pensie de urmaş nici măcar un singur leu. "Există derogări pentru cei care au murit de boli profesionale sau în accidente de muncă", precizează Ţârle. Nu şi pentru cancer!

Aşa că, pur şi simplu, în numele legii şi al "reformei", statul se spală pe mâini de soarta celor patru copii. Culmea e că, dacă aceştia ar fi abandonaţi de bunici şi ar ajunge într-un centru de plasament, pentru un singur copil statul ar aloca lunar aproape 3.500 de lei, de aproape 10 ori mai mult decât dă acum familiei Nemţuţ. Pentru că au rămas în sânul familiei şi sunt crescuţi de cineva care îi iubeşte, nu merită mai nimic...


09-Adrian-Codrean.jpgSPRIJIN PENTRU CĂLDURĂ
Legea nu dă mai mult

Primarul comunei Tileagd, de care aparţine satul Bălaia, cunoaşte bine situaţia familiei Nemţuţ. "De când sunt primar, bătrânul tot vine să ne ceară ajutor, măcar o maşină de lemne. Atât îi şi dăm în fiecare an", explică Adrian Codrean (foto). Mai mult nu poate, căci mai sunt şi alţi săraci în comună.

Ca să le dea şi bani, pe lege, familia Nemţuţ ar trebui să aibă venituri mai mici de 200 de lei lunar pe persoană, însă ei au 303. "Tot ce mai putem face e să-i îndreptăm undeva de unde să mai obţină ajutor", spune primarul, neputincios.