Camera Deputaţilor a votat, miercuri, în calitate de for decizional, legea stării de alertă, după îndelungi dezbateri care s-au lăsat cu acuzaţii lansate între Putere şi Opoziţie. Textul iniţial al legii a fost modificat, în ultimele două zile, cu scandal.

Potrivit Digi24, Legea stării de alertă a strâns 258 de voturi pentru, 26 împotrivă, 4 abţineri, iar 3 parlamentari nu au votat.

Conform actului normativ, în perioada stării de alertă, autorităţile pot impune carantina şi izolarea, pot restrânge sau interzice circulaţia persoanelor şi a vehiculelor şi pot interzice organizarea de concerte, mitinguri sau procesiuni. De asemenea, legea prevede că pot fi deschise terasele, dar şi mall-urile întinse pe suprafeţe de sub 15.000 mp. Cetăţenii sunt obligaţi să poarte mască de protecţie în spaţiile publice închise, magazine şi în transportul public în comun, iar sancţiunile merg de la 500 de lei la 2.500 de lei, arată sursa citată.

Restricţii cu scandal

Totuşi, legea nu poate intra în vigoare imediat. "Chiar dacă a trecut de Parlament, s-ar putea să ai un weekend fără restricţii. Deputaţii au respins propunerea PNL ca starea de alertă să intre în vigoare imediat după publicarea în Monitorul Oficial, astfel că aceasta ar putea fi instituită cel mai devreme luni, după două zile în care parlamentarii vor putea ataca la CCR proiectul, şi încă trei zile după publicarea în Monitorul Oficial", anunţă Mediafax.

Articolul cu pricina era, însă, neconstituţional, dat fiind că orice lege intră în vigoare la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial, fără excepţii. Totuşi, arată agenţia de ştiri, nu este exclus ca, în cursul zilei de joi, Guvernul, acuzat de adversarii politici că a trimis prea târziu proiectul în Parlament, să găsească o soluţie legală să impună respectarea unor restricţii şi în weekend.

Proiectul de lege privind starea de alertă a dat naştere unui scandal şi a suferit modificări substanţiale în ultimele două zile în Parlament. În vreme ce liberalii doreau o relaxare mai lentă a restricţiilor, PSD a militat pentru o relaxare mai amplă şi a "hăcuit" proiectul iniţial. Marţi, la Senat au fost scoase mai multe amendamente din lege, pentru ca miercuri să fie discutate din nou, în şedinţa Camerei, extrem de tensionată.

Se aşteaptă noi soluţii

După cum se ştie, vineri, 15 mai, expiră starea de urgenţă, însă nu există în prezent un act legislativ care să menţină restricţiile pentru români specifice epidemiei de coronavirus până la intrarea în vigoare a legii privind starea de alertă.

Trecerea de la starea de urgenţă la starea de alertă se face printr-un nou proiect de lege, care de această dată trebuie aprobat în Parlament la propunerea Guvernului. Însă acest proiect de lege nu a putut fi adoptat în timp util pentru că Guvernul a trimis târziu propunerea Parlamentului, scrie HotNews.ro.

Astfel, după ce legea a fost adoptată miercuri de Parlament, ea va intra în vigoare pe 18 mai. Practic există trei zile, începând de pe 15 mai până pe 18, în care - la această oră - nu există reguli specifice pentru cetăţeni în perioada de epidemie de Covid-19.

Pentru a repara greşeala, Guvernul ia în calcul să emită un nou act, fie printr-o ordonanţă de urgenţă, fie printr-o hotărâre simplă, pentru a reglementa vidul legislativ, susţin surse politice.

Citiţi despre cum s-au derulat evenimentele, miercuri, în Parlament, în articolul Legea privind starea de alertă în România, adoptată de deputaţi. Amendamentul neconstituţional propus de liberali a fost respins de plen