În plină pandemie, instituţiile publice şi-au mutat cea mai mare parte a activităţii cu publicul pe internet. Mai puţin Serviciul Judeţean de Medicină Legală, care nu are nici acum pagină proprie de internet, ca să-i afli structura organizatorică, informaţii despre serviciile prestate ori legislaţie, cum nu are nici adresă de poştă electronică, motiv pentru care eventualele solicitări se pot depune doar personal ori, eventual, pe fax.
A păţit-o săptămâna trecută un avocat care avea de trimis o adresă şi i s-a spus să facă bine să se prezinte personal cu ea la sediu. Bihorel se întreabă ce a păzit în tot acest timp şefa Serviciului, Camelia Buhaş, care anul trecut a încasat, atenţie!, 327.000 lei numai din salarii (pe lângă 98.000 lei de la Universitate, 13.000 lei ca şi consilier local, 6.000 lei de la Colegiul Medicilor şi încă 37.000 lei dintr-un proiect vizând, culmea, drepturile pacienţilor), de n-a avut timp să scoată "la lumină" instituţia pe care o conduce...