Organizatorii celei mai mari campanii de voluntariat privind curăţenia, Let's Do It, arată că în Bihor, cei 6.000 de oameni care au ieşit în teren "au adunat aproximativ 8000 de saci cu deşeuri".

"Până în acest moment, s-au primit date din partea a 48 de primării, urmând ca până marţi să se raporteze numerele înregistrate de celelalte primării şi instituţii care şi-au anunţat implicarea. De asemenea, au fost centralizate datele primite din partea a 40 de şcoli, iar până la sfârşitul săptămânii viitoare vom putea anunţa rezultatele înregistrate de celelalte 24 de şcoli înscrise", arată un comunicat din partea organizatorilor.

În cadrul campaniei, în Oradea, au fost curăţate în mare parte malurile Crişului Repede şi ale pârâului Peţa, cu implicarea Primăriei şi a Zonei Metropolitane. "Cele mai importante cantităţi de deşeuri de la nivel urban s-au raportat în zona malurilor pârâului Peţa. De asemenea, 25 de saci au fost colectaţi de către un grup de elevi participanţi în zona Podului Ovidiu Densuşianu", mai arată comunicatul.

Una dintre cele mai bune mobilizări a fost la Tinca, unde 482 de voluntari au adunat 575 de saci, iar în Aleşd şi Bratca numărul participanţilor a depăşit 200 de cetăţeni.

În campanie s-au implicat şi instituţii precum Administraţia Bazinală de Ape Crişuri (care a mobilizat şi voluntari din zona localităţilor Stânceşti, Drăgăneşti, Bunteşti, Ţigăneştii de Beiuş şi Poienii de Sus, adunând aproximativ 500 de participanţi), Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bihor (care a făcut curăţenie în 5 zone diferite ale judeţului, participând cu un efectiv de 126 de persoane) sau Penitenciarul Oradea (care a implicat 70 de deţinuţi şi 40 de gardieni).

Şi firmele bihorene au contribuit eficient la marea curăţenie: Connectronics a reuşit să colecteze un număr de 300 de saci, implicând 75 de voluntari în zona localităţii Sântion, Celestica a contribuit la igienizarea Pădurii Nojorid, reuşind să adune 250 de saci prin cei 70 de angajaţi, OTL a pus la dispoziţia voluntarilor două autobuze pentru a se deplasa către zonele de curăţenie, iar Lotus Center a reprezentat partenerul logistic, oferind spaţiu de desfăşurare pentru 28 septembrie, precum şi mese, scaune respectiv acces la curent electric.

"Bihorenii au demonstrat că sunt oameni de cuvânt şi au ieşit la curăţenie. Prin efortul lor colectiv, mediul s-a bucurat de atenţia cuvenită. Pornind de la această acţiune, oamenii ar trebui să aplice în fiecare zi principiile care stau la baza educaţiei ecologice. Numai în acest fel, eforturile depuse de 6000 de oameni nu vor fi în zadar", a declarat Mihai Pop, coordonatorul proiectului.