Bihorenii şi-au dovedit sâmbătă simţul civic şi dorinţa de a schimba ţara în care trăiesc. Potrivit Simonei Badula, unul dintre organizatorii acţiunii de voluntariat "Let's Do It, Bihor", circa 5.000 de bihoreni au ieşit la strâns gunoaie din judeţ.

"Nu avem încă datele complete, sunt informaţii provizorii, pentru că multe comune nu ne-au raportat. Dar au fost 400 de lideri de echipe şi cam 5.000 de voluntari", a explicat Simona Badula duminică, pentru BIHOREANUL. În medie, un voluntar a strâns cam doi saci de gunoi, ceea ce înseamnă că din judeţ s-au cules sâmbătă cel puţin 10.000 de saci de gunoaie. Bihorenii voluntari au acoperit în mare cam toate zonele turistice din judeţ, strângând mormane de gunoaie din păduri, de pe păşuni sau cursuri de apă ori pur şi simplu de pe marginea drumurilor.

Din perspectiva organizatorilor, acţiunea a fost fără doar şi poate o reuşită. "Ca rezultate, numărul e mult mai mare decât anul trecut", a precizat organizatoarea. În 2010, la prima acţiune de voluntariat de acest gen, din Bihor au participat cam 3.000 de voluntari.

Instituţiile publice din judeţ s-au implicat şi ele în cea mai mare acţiune de voluntariat organizată în România. Administraţia Bazinală de Apă Crişuri a mobilizat 140 de elevi, care au curăţat malurile Crişului Repede şi ale Peţei, în Oradea, strângând în total 16 metri cubi de deşeuri.

Jandarmeria Bihor, la rândul său, a bifat participarea la Marea Curăţenie. 60 de jandarmi, dintre care unii cu familiile, au strâns gunoaiele după "cetăţenii certaţi cu curăţenia". Ei s-au dus în Băile 1 Mai, în zona Cazematelor din Nojorid şi pe malurile Crişului Repede.