Pentru a câştiga o probă de bull-riding, un călăreţ trebuie să reziste încălecat pe un taur cel puţin 8 secunde.

Deşi pare scurt, acest interval de timp este considerat la nivel mondial cel mai periculos din toate sporturile, deoarece cowboy-ul trebuie să facă faţă unui animal puternic, violent şi neîmblânzit, care se zbate crunt pentru a-şi arunca greutatea de pe spate. Iar după ce o vede căzută, taurul mai vrea şi să-şi ia victima în coarne...

"Îmblânzirea" taurilor

Pentru prima oară în România, staţiunea Băile Felix va găzdui o competiţie internaţională de rodeo pe tauri. Sportul îşi are originile în abilităţile pe care vaqueros, adică bărbaţii care mânau şi îngrijeau turmele în America Latină, le posedau în îmblânzirea animalelor. Prezentarea acestor talente a fost ridicată la rangul de spectacol la începutul anilor 1900, în Statele Unite, de către cowboy, iar de atunci sportul s-a extins şi în Canada şi Europa.

Un rodeo poate să aibă mai multe probe, de la prinderea cu lasoul a unui viţel ori călărirea unui cal neîmblânzit, până la încercarea de a pune la pământ un tăuraş ţinându-l de coarne ori proba de călărire a unui taur fioros. Etapa Campionatului European de Rodeo care va avea loc în 10-11 august la Călăria "Il Cavallino" va consta tocmai în ultima probă, considerată şi cea mai periculoasă. Evenimentul este organizat de firma Eder Events, deţinută de orădeanul Vasile Eder, sub patronajul federaţiei de specialitate din Ungaria. "În România acest sport nu este practicat, dar am vrut să aduc măcar o etapă a acestui eveniment deosebit care îmbină sportul cu spectacolul", spune organizatorul.

Cu bestia-n arenă

La manejul din Băile Felix va fi amenajată o arenă securizată care va avea şi tribune. Aproximativ 15 concurenţi - căci lista nu este finală încă - din Ungaria, Slovacia, Polonia, Cehia şi chiar SUA vor urca pe tauri de rodeo, încercând să nu fie azvârliţi la pământ.

Taurii au tendinţa naturală de a se zvârcoli şi de a răsturna greutatea de pe spatele lor. Dar, în plus, sunt înfăşuraţi cu o frânghie care nu are rolul de a le provoca durere, ci de a crea presiune, făcându-i şi mai agresivi. În condiţiile acestea, riderii, cum sunt numiţi curajoşii care se încumetă să urce pe animale, au o misiune şi mai dificilă, mai ales că, potrivit regulamentului, au voie să se ţină doar cu o mână de frânghie.

Pe cât de spectaculoase sunt show-urile de rodeo, pe atât de periculoase. Pe lângă faptul că se pot răni când sunt azvârliţi, odată ajunşi la pământ riderii riscă şi să fie atacaţi de taur. Pentru a limita acest risc, în arenă intră şi un aşa-zis clown de rodeo, care are misiunea să distragă animalul. "Cursa" este atât de intensă încât cei mai buni concurenţi rezistă abia 8 secunde! "Riderii trebuie să fie antrenaţi special şi avizaţi de o federaţie. Este prea riscant ca acest sport să fie practicat de neprofesionişti", spune Vasile Eder.

"Păpuşi" de rodeo

Evenimentul din Felix se vrea şi unul distractiv, aşa că în cele două zile spectatorii vor urmări şi concerte ale formaţiei Desperado, vor putea gusta din fripturi americăneşti sau clasicii mici româneşti, vor putea cumpăra pălării şi accesorii de cowboy şi savura spectacolele de dans western date de trupa de animatoare Rodeo Dolls. Pentru copii, organizatorii au programat duminică, de la ora 14, un concurs de aruncat lasoul.

În ceea ce priveşte show-ul de rodeo, acesta se va desfăşura sâmbătă, 10 august, de la ora 19, iar duminică, 11 august, de la ora 18.30, cei mai buni rideri din prima seară se vor întrece în finală. Cum evenimentul implică şi costuri destul de mari, accesul se va face pe bază de bilete, pe două categorii: de 35 lei, pentru o zi fără loc în tribună, şi de 85 lei, pentru o zi cu loc. Acestea pot fi cumpărate prin site-ul bilete.ro, de la chioşcul de la Lacul cu Nuferi din Felix ori direct la faţa locului.

Pentru a promova evenimentul, organizatorii vor porni, vineri, de la ora 20, respectiv sâmbătă, de la ora 13, într-o Paradă Western prin Băile Felix, alaiul fiind format din călăreţi, animatoare şi o diligenţă neagră, folosită pe vremuri de poşta americană şi adusă chiar din State. Dacă tot suntem ca-n Vestul Sălbatic...