După ce autorităţile din România l-au căutat timp 4 luni, fostul deputat Sebastian Ghiţă este liber să dispară din nou. Omul de afaceri a fost eliberat din arestul din Serbia, pe cauțiune, instanţa stabilind că nu are voie să părăsească Belgradul.

Potrivit agenției de știri Mediafax, decizia a fost luată cu acordul procurorilor, care au acceptat stabilirea unei cauţiuni în valoare de 200.000 de euro. După ce avocatul apărării a plătit cauţiunea la Banca Naţională a Serbiei, judecătorul a dispus revocarea măsurii arestului şi eliberarea lui Sebastian Ghiţă.

Fostul parlamentar are obligaţia de a rămâne într-o reşedinţă temporară pe teritoriul oraşului Belgrad şi de a se prezenta la o secţie de poliţie de două ori pe lună.

După cum se ştie, omul de afaceri Sebastian Ghiţă a fost prins luna trecută, la Belgrad, când a fost reţinut şi ulterior arestat, după 4 luni de căutări. Ghiţă era însoţit de fratele lui, care avea documente reale, în timp ce Sebastian Ghiţă a prezentat documente false și își schimbase radical înfățișarea.

Ghiță a dispărut pe 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar. Fostul deputat a fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de poliţiştii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI.

România Tv notează că vinerea trecută omul de afaceri a fost audiat la Belgrad, ca urmare a cererii de extrădare formulată de autorităţile române.

"Examinarea a avut loc în prezenţa unui procuror şi în prezenţa avocatului său şi domnul Sebastian Ghiţă a declarat că refuză extrădarea şi spune că în cazul lui este vorba despre persecutare politică. Avocatul său a cerut revocarea madatului de arestare şi a propus înlocuirea cu măsura de a nu părăsi ţara. Judecătorul va lua o decizie în acest sens. Judecătorul va analiza apoi documentele şi va decide dacă sunt îndeplinite precondiţiile pentru extrădare. Apoi va trimite documentele către camera care va lua o decizie în sensul că pot constata că sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădare, sau nu. În cele din urmă, Ministerul Justiţiei va decide dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă",  declara purtătorul de cuvânt al Înaltei Curţi din Belgrad, Bojana Stankovic.