"Tipografia de idei | #hailamuzeu", proiectul estival al Muzeului Ţării Crişurilor Oradea ajuns la a treia ediţie, are scopul de a oferi publicului un program cultural variat în parcul muzeului, un spaţiu natural deosebit. Evenimentele noastre acoperă o gamă largă, de la expoziţii temporare, cinematografie, dramaturgie, muzică simfonică şi rock, până la disco şi conferinţe pe teme sportive.
Până acum, pe parcursul acestei ediţii, i-am avut ca invitaţi pe Stere Gulea, Alex Călin, Mara Bugarin, AG Weinberger şi Holograf, dar şi numeroase ateliere de educaţie muzeală pentru diferite grupe de vârstă, inclusiv cu participarea unui invitat din Grecia.
Ne dorim să menţinem o stare de spirit de libertate prin artă şi cultură, invitând publicul să participe cu sufletul şi mintea deschise. Majoritatea evenimentelor sunt cu intrare gratuită, pentru a oferi şansa tuturor să se bucure de experienţe de calitate.
Programul perioadei următoare este bogat. Pe 2 august, vom avea evenimentul "Hip Hop la Muzeu: Nuclee urbane", cu graffitti, breakdance, simpozion şi concert 4 elemente, pe 8 august "Folk la Muzeu", cu cantautorul şi folkistul Ducu Bertzi, iar pe 9 august "Mălăele la Muzeu", cu actorul Horaţiu Mălăele.
Totodată, pe lângă cele deja menţionate, programul include şi diferite ateliere de educaţie muzeală. Toate detaliile cu privire la evenimentele planificate pot fi descoperite pe site-ul Muzeului Ţării Crişurilor. Şi, bineînţeles, chiar la faţa locului, noi sperând că în continuare vor participa la evenimentele noastre cât mai mulţi bihoreni.
Aşa cum am mai spus, scopul nostru este acela de a-i obişnui pe orădeni şi bihoreni cu bunul gust cultural făcut de oameni de meserie, profesionişti în domeniile lor de activitate. Faptul că am ajuns la a treia ediţie şi că publicul este numeros înseamnă că în comunitatea noastră valorile culturale sunt respectate. Aşadar, #hailamuzeu!
Gabriel Moisa
manager Muzeul Ţării Crişurilor