Finala Campionatului Naţional de fotbal pentru juniori mari, desfăşurată miercuri seară, la Mogoşoaia, a opus echipele CFR Cluj şi CF Liberty ACU Arad. Meciul a fost urmărit de oficiali ai Federaţiei Române de Fotbal, în frunte cu preşedintele Mircea Sandu şi Mitică Dragomir, de patronul lui Liberty, Marius Vizer, şi de preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan. Oaspetele cel mai de seamă a fost însă celebrul fotbalist german al anilor 80-90, Lothar Matthaus.

Prima repriză, încheiată cu un scor alb, a fost dominată de bihorenii care, pentru că nu mai au echipă de seniori, au evoluat sub numele lui ACU Arad. În partea secundă, clujenii au deschis scorul la numai două minute după primul fluier, prin căpitanul echipei, Negruţ.

Salontanii au replicat peste aşteptări, iar fundaşul Răzvan Lupu a marcat cu un şut în vinclu la numai patru minute după reuşita ceferistă. Antrenorul Gheorghe Ghiţ a avut şi inspiraţia de a-l introduce, la pauză, pe Galea, iar în minutul 65 acesta şi-a adus echipa în avantaj cu un şut de la 16 metri, în colţul lung.

În minutul 71 Liberty a pus cireaşa pe tort. Florean a condus o acţiune rapidă de atac, a centrat perfect în faţa porţii, unde Galea a pus latul şi a introdus mingea în plasa clujenilor. Liberty s-a impus cu 3-1 şi a păstrat în Bihor titlul juniorilor mari, cucerit anul trecut de cei de la FC Bihor.

În finala mică a campionatului, Viitorul Constanţa a învins Metalul Constanţa cu 4-1, asigurându-şi astfel un loc pe podiumul final. Reuşitele echipei conduse de Hagi au fost înscrise de Diaconu în minutele 66 şi 84, Sin 71 şi Zevedei 78, în timp ce pentru Metalul a marcat Oprea în minutul 5.


CFR Cluj - CF Liberty 1-3 (0-0)

Au marcat: Negruţ 47/Lupu 51Galea 65, 71

CFR Cluj: Tiuţ - Creţu, Andronic, Mocan, Almăşan - Boier, Tothăzan - Jmbuzan, N. Roşu, Negruţ (cpt.) - Buş. Au mai jucat: A. Rus, Vodă. Antrenor: Vasile Gheorghe.

ACU Arad: Stroescu - M. Ionescu, Toca, Hering, R. Lupu - Cloşca, M. Popa, Cîrnaci, Al. Bârsan - A. Moise, Florean (cpt.). Au mai jucat: Galea, Creangă, Sărăcuţu, Mândru. Antrenor: Gheorghe Ghiţ. Au mai făcut parte din lot: Sultan, Silaghi, Suci.

Arbitri: Radu Petrescu - Mircea Orbuleţ, Ion Radu (toţi din Bucureşti)