Proba C, adică evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă modernă, va începe luni, fără ca elevii bihoreni să fie afectaţi de greva generală. "Proba C se va desfăşura, în Bihor, în 46 de centre de bacalaureat, fără să fie afectată de grevă. Avem colegi care fac parte din comisii, fie ca profesori asistenţi, fie ca examinatori, care au optat pentru grevă, dar au înţeles că bacalaureatul este important şi participă la organizarea acestuia. Elevii nu au nicio vină că noi trecem printr-o perioadă mai dificilă", a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Dorel Luca.

Potrivit acestuia, în Bihor, din cei 767 de profesori asistenţi la examenul de bacalaureat, 99 au semnat că vor face grevă, iar din cei 263 de profesori examinatori, vor intra în grevă 23. "Doar două persoane au declarat că nu vor participa la organizarea examenului, este vorba de doi lideri sindicali - unul de la Colegiul Economic Partenie Cosma, iar celălalt de la Liceul Teoretic din Tinca, care sunt şi profesori de limbi moderne. În cazul în care îşi menţin poziţia, avem soluţia de rezervă, să îi înlocuim", a spus şeful IŞJ.

Luca a mai declarat că, până vineri dimineaţă, 74 dintre cele 213 unităţi de învăţământ din Bihor, atât şcoli, cât şi grădiniţe, şi-au anunţat intenţia de a intra, chiar şi numai parţial, în grevă generală începând de luni. "Vor intra în grevă generală toţi angajaţii, mai puţin direcţiunea, de la şcolile Colegiulul Dimitrie Leonida, grădiniţele 35, 27, 22, 47, 51, 53 şi Orsolya din Oradea. În judeţ, este vorba de şcolile din Suplacu de Barcău, Sălard, Căbeşti, Săcădat şi Talpoş", a spus şeful IŞJ, menţionând că lista nu este completă, deoarece până luni multe unităţi se pot răzgândi.

Şeful Inspectoratului a mai spus că se vor lua măsuri speciale în şcolile şi grădiniţele care vor fi în grevă. În speţă, orarul profesorilor care vor munci va fi modificat, iar asta nu înseamnă că elevii nu vor merge la şcoală sau copiii nu vor fi duşi la grădiniţă. "Este interzisă postarea de afişe care să trimită copiii acasă, cum au existat în alte cazuri. Avem un plan de măsuri pentru asigurarea siguranţei copiilor", a mai spus Luca.

Până una-alta, inspectorul Ilie Crăciun a anunţat că în urma evaluării naţionale a elevilor de clasa a opta, procentul de promovabilitate este de 88,6% (78% la matematică şi 85 % la Limba şi Literatura Română), iar în această perioadă se desfăşoară sesiunea specială, pentru cei care au absentat sau nu au luat note de trecere.