În Bihor s-au înscris la Bacalaureat 6.875 de elevi, din care 1.449 sunt din promoţii anterioare de absolvenţi, iar 5.426 din promoţia curentă. Examenele scrise încep la ora 9 şi în fiecare sală de clasă în care sunt examinaţi elevii au fost montate camere video de supraveghere.
Bacalaureatul continuă marţi cu proba scrisă la limba şi literatura maternă, miercuri cu cea obligatorie a profilului, iar vineri cu cea la alegere. Rezultatele vor fi afişate duminică, iar contestaţii vor putea fi depuse pe 9 iulie, între orele 8 şi 12.
Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a publicat pe site statistica rezultatelor la utlima probă orală din cadrul Bacalaureatului, cea de competenţă într-o limbă de circulaţie internaţională. Rezultatele nu sunt, însă, deloc bune.
Din cei 6.632 de elevi care au promovat proba, 96%, adică 6.386 de elevi, au obţinut calificativul minim, de începător. Practic, toţi cei care au dat examenul au luat acest calificativ. Asta pentru că diferenţa de 246 de elevi reprezintă liceenii care nu au dat acest examen, fiind declaraţi direct admişi întrucât au promovat un test de limbă acceptat internaţional, precum Cambridge.