Cu cât se apropie vara, cu atât viitorii absolvenţi se dau peste cap cu scrierea lucrării de licenţă... Sau nu! Asta pentru că au şi alte posibilităţi, mult mai potrivite minţilor comode şi buzunarelor rotunde.

"Realizez la comandă lucrări de licenţă, preţ 250 €", scrie pe o hârtie pusă la "mica publicitate" în staţia de tramvai de la Olosig. Ca să nu pară prea scump, omul a adăugat, grijuliu: "negociabil".

16 premii_licenta.jpgSe vede că ideea nu e deloc proastă întrucât toate fâşiile cu numărul de telefon al micului întreprinzător au fost luate de potenţialii clienţi, ceea ce înseamnă că omul va avea cu siguranţă destule comenzi.

Leneşii care apelează la lucrări gata făcute n-au nicio emoţie la examen. Multe lucrări sunt identice cu cele din anii precedenţi iar dascălii deja le ştiu atât de bine încât nu mai au nicio nelămurire cu privire la subiectul tratat.