De când Primăria a început să controleze pubelele orădenilor, Roxana Vaşca, managerul departamentelor de salubrizare menajeră şi RFID în cadrul RER Vest, constată îmbunătăţiri, chiar dacă timide, în modul în care oamenii îşi aruncă gunoaiele. Semn că, în faţa amenzilor, unii încep să-şi revizuiască atitudinea...

Licenţiată în ştiinţe economice, dar şi în arte, domeniu pe care l-a studiat în străinătate, Roxana s-a alăturat echipei RER Vest în primăvară, după 11 ani în care a lucrat în sistemul bancar. După ce a răspuns de implementarea sistemului RFID (de monitorizare a frecvenţei cu care se goleşte fiecare pubelă, prin microcipuri), recent a preluat şi responsabilitatea colectării deşeurilor menajere.

Din birou sau de pe teren, managerul urmăreşte cu atenţie cum golesc colegii ei pubelele şi containerele clienţilor, dar şi ce conţin acestea. "Ţine de responsabilitatea fiecărui orădean în parte să îmbunătăţim gradul de colectare separată", spune ea. 

Selectiv e mai ieftin

- Respectă orădenii colectarea separată? 

- Colectarea separată impune un act de educaţie, pe care fiecare orădean este de aşteptat să şi-l asume. În Oradea, se realizează pe 3 fracţii – rezidual, biodegradabil şi reciclabil – la clienţii persoane fizice, agenţi economici şi instituţii publice, şi în 4 la asociaţiile de proprietari, unde se colectează separat şi sticla. În ultima perioadă, se resimte o uşoară îmbunătăţire a selecţiei deşeurilor biodegradabile, atât la persoanele fizice, cât şi la asociaţiile de locatari, concluzie creionată prin prisma controalelor efectuate de către Primăria Oradea, Eco Bihor, Poliţia Locală şi RER Vest. Calitatea colectării selective s-a îmbunătăţit cu 5% faţă de momentul de start al acestor controale, în urmă cu o lună. Adesea oamenii verificaţi spun, nemulţumiţi, că nici vecinii lor nu respectă regulile, dar cetăţenii trebuie să reţină că schimbarea porneşte de la fiecare dintre noi. Este important să avem un simţ civic consecvent. Respectarea regulilor păstrează un oraş mai curat şi o planetă mai puţin poluată, iar disciplina înseamnă să facem ce avem de făcut, chiar dacă nu vrem.

- Cum influenţează colectarea separată a deşeurilor costurile facturii de salubritate?

- Dacă se respectă selectarea, deşeul rezidual, care are preţul cel mai ridicat, se reduce, ca volum, la 10% din cantitatea anterioară selecţiei. 

- Care este cea mai "curată" fracţie, cea pentru deşeuri reciclabile ori cea pentru biodeşeuri?

- Cea de deşeuri reciclabile, unde aproximativ 70% sunt corect selectate, în cazul clienţilor de la case.

Monitorizare non-stop

- Există un mit care circulă frecvent şi care spune că degeaba separă orădenii deşeurile, pentru că muncitorii RER Vest le amestecă în utilaje. Ce le răspundeţi celor care cred asta?

- La baza RER Vest localizată pe strada Matei Corvin există montat un ecran TV care redă în fiecare secundă planificarea auto din ziua curentă, organizată pe tipuri de deşeuri. Concret, dimineaţa, fiecare şofer trece printr-un fel de sistem de check-in: identifică pe ecran traseul pe care va merge în ziua respectivă, tipul de deşeu planificat să-l ridice, maşina care îi este repartizată şi echipajul care îl însoţeşte. Apoi verifică funcţionalitatea sistemului de citire RFID de pe maşina cu care urmează să iasă pe traseu prin scanarea unei cartele în faţa antenelor care citesc microcipurile. Dacă sistemul este funcţional, primeşte un SMS pe telefon care îl informează că poate porni, iar pe ecran apare validarea cu verde. Abia după validare, echipajul porneşte pe traseul de colectare. 

Într-o aplicaţie pe care RER Vest o utilizează, se văd toate pubelele golite de utilajul respectiv. În orice moment, putem vedea ce tip de deşeu s-a colectat, de la orice adresă, inclusiv momentul exact. Aplicaţia ne semnalizează orice anomalie, de exemplu dacă s-au făcut ridicări de pubele reziduale în timpul unui traseu pentru biodeşeuri. Regulile sunt foarte clare pentru toţi colegii noştri, iar sistemul pe care îl folosim este unul care ne arată instant, la orice adresă, tipul de deşeu colectat şi momentul exact. 

- Poate sistemul implementat de RER Vest să dea greş, să "citească" pubele care nu sunt golite?

- Nu. Sistemul RFID citeşte pubelele în momentul în care sunt ridicate şi golite de către echipele noastre, nu şi dacă utilajul trece pe lângă ele. 

- Mai întâlniţi în oraş pubele fără microcip? Ce se întâmplă cu ele?

- Da, mai întâlnim şi le ridicăm, pentru că RER Vest trebuie să golească exclusiv pubelele cu tag, adică microcip. 

- Cât de mulţi orădeni au renunţat la sacii pentru reciclabile, în favoarea pubelelor?

- În jur de 2.750 de gospodării. 

Responsabilizare cu amenzi

- Deocamdată, regula "plăteşti cât arunci" se aplică doar orădenilor de la case, în timp ce la blocuri Primăria a amânat implementarea. Va funcţiona acest sistem la asociaţii?

- Avem 11 asociaţii care au implementat deja regula "plăteşti cât arunci" şi unde sistemul funcţionează. Până acum, nici una dintre ele nu a reclamat probleme.

- În tot oraşul, în jurul ţarcurilor, se pot vedea saci cu gunoaie aruncaţi clandestin. Cum credeţi că poate fi stopat aceste fenomen nedorit?

- Prin educaţie şi responsabilizare civică, stimulată de amenzi. Întâlnim frecvent şi ţarcuri unde gunoaiele sunt aruncate în interior, pe jos, şi care se umplu de la o zi la alta, dovadă că nici nu sunt bine dimensionate. 

- Cum pot orădenii de la case să arunce, corect şi legal, sticlele?

- În momentul de faţă, soluţia pe care o au este la centrele de colectare separată din oraş. RER Vest preia gratuit 12 tipuri de deşeuri, inclusiv sticla de geam, borcane sau recipiente din sticlă, la platformele de colectare de pe străzile Thurzo Sandor şi Uzinelor. De asemenea, în oraş mai există 11 platforme modulare, care conţin şi recipiente pentru sticle.

- RER Vest colectează deşeurile şi în 25 de comune din jurul Oradiei. Ce aţi constatat acolo, se respectă colectarea separată?

- Calitatea deşeurilor colectate separat aici s-a îmbunătăţit considerabil. Ce trebuie să facă cetăţenii din aceste comune este respectarea volumului recipientului în care colectează şi să nu mai depoziteze deşeuri pe lângă pubele. Cei cărora nu le este suficientă pubela de 60 litri au posibilitatea să o schimbe cu una de 120 sau de 240 litri, evitând astfel să rămână cu deşeurile suplimentare neridicate.