Din toamnă, Oradea va avea din nou o grădiniţă Waldorf, în care preşcolarii învaţă după metodele specifice alternativei educaţionale ce pune accent pe creativitatea copiilor.

Înfiinţată în 2010, Grădiniţa Waldorf a funcţionat iniţial într-un spaţiu din cartierul Luceafărul, dar ulterior cele trei grupe s-au mutat la Grădiniţa 50, respectiv la Grădiniţa Orsolya. Acum, la cererea părinţilor, Inspectoratul Şcolar Judeţean încearcă să le reunească.

Spaţiul identificat de IŞJ Bihor este imobilul de pe strada Călimăneştilor nr. 10, clădire ce aparţinea Şcolii gimnaziale Dacia şi pe care Consiliul Local Oradea, la cerea Inspectoratului Şcolar, a trecut-o în administrarea Liceului Teoretic German Friederich Schiller.

Potrivit şefului IŞJ Bihor, Daniel Negrean, clădirea servea ca şcoală primară, însă din 2008 a fost închisă, din lipsă de elevi, aşa că în prezent este o bună locaţie pentru Grădiniţa Waldorf. "Deocamdată vom muta cele două grupe Waldorf acolo, dar dacă Liceul German va face înscrieri, vor mai fi şi alte grupe în alternativa educaţională", a precizat Negrean.

În pedagogia Waldorf se pune preţ pe dezvoltarea spirituală a copiilor şi pe abilităţile lor practice, pedagogii folosindu-se de mijloace nonconformiste. De regulă, metodele folosite de aceştia sunt artistice, cu foarte multe jocuri, determinându-i pe copii să descopere singuri la ce sunt buni şi ce le place să facă.