Primăria Oradea a anunţat, joi, că a fost adjudecată licitaţia pentru realizarea complexului Wellness Termal Nymphaea, adică primul aquapark din oraş, care va înlocui Ştrandul Municipal.

Oferta câştigătoare, conform preţului cel mai mic, a fost desemnată cea a firmei KESZ Epito Szerelo ZRT, la valoarea de 69.803.091 lei, fără TVA, valoarea estimată de municipalitate pentru execuţia lucrărilor fiind de 70.577.137 lei, fără TVA. În cadrul procedurii au mai fost depuse alte două oferte, cea a asocierii SC Keviep Kft şi Construcţii Bihor SA şi cea a asocierii SC ACI Cluj SA cu Bayer Construct SRL.

"Urmează perioada de contestaţii, iar în cazul în care acestea nu vor exista, în data de 28 ianuarie 2015 va avea loc semnarea contractului cu firma câştigătoare", se precizează în comunicatul trimis joi de Primărie.

Firma KESZ Epito Szerelo ZRT are sediul în Budapesta şi o sucursală la Cluj Napoca. Recent, maghiarii de la KESZ au edificat cel mai modern centru de afaceri din Oradea, pentru firma Tradecenter, o investiţie de 20 milioane euro, care a fost finalizată în doar 9 luni.

Primul aquapark din Oradea este realizat în cadrul proiectului "Dezvoltarea turismului de agrement prin crearea complexului Wellness Termal Nymphaea Oradea", finanţat prin Programul Operaţional Regional.

Situat pe amplasamentul fostului Ştrand Municipal, acesta va avea în total şase corpuri de clădire, dotate cu spaţii speciale de relaxare şi divertisment. Totodată, Nymphaea va avea un bazin cu destinaţie sportivă, amenajat la standarde de competiţii internaţionale, un bazin pentru adulţi, unul pentru copii, unul de înot de 50x25 m, unul de sărituri de 25x25m, precum şi o zonă cu tobogane, cel mai înalt ajungând la 20 de metri.

Partea acoperită a aquaparcului va consta într-o clădire pe trei nivele, pe structură de lemn stratificat, acoperită cu o cupolă de sticlă, în care vor funcţiona patru tobogane, două bazine pentru adulţi şi copii şi vor exista zone de SPA care vor cuprinde de la saune până la săli pentru masaj.

Concepută circular, construcţia va aminti de o floare de lotus şi, împreună cu bazinul pentru copii care va fi construit în formă de cetate stelară, va individualiza aquaparcul orădean, amintind de simbolurile oraşului.

Termenul de finalizare a lucrării este de 10 luni de la semnarea contractului.