Primăria Municipiului Oradea, prin Direcţia Patrimoniu Imobiliar, organizează licitaţie publică deschisă pentru concesionarea suprafeţei de 886 mp teren, situat în Oradea, pe strada Zorelelor, în vederea realizării obiectivului – Construcţie cu destinaţia de unitate pentru alimentaţie publică cu terasă.

"Prin concesionarea terenului, Primăria Oradea intenționează valorificarea zonei situate în prelungirea str. Zorelelor, între amplasamentul noului parc Salca și cursul pârâului Peța, întregind astfel zona de recreere și relaxare oferită de actualul parc public. Terenul va fi concesionat pe o durată de 25 de ani", se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Preţul de pornire (redevenţa) a licitaţiei publice deschise este de 45,00 lei/mp/an, iar data limită de depunere a ofertelor este 7 septembrie 2016, ora 10:00.

Informaţii şi documentaţia de atribuire pot fi găsite accesând site-ul www.oradea.ro, secţiunea Licitaţii.