Consiliul Judeţean Bihor a anunţat, vineri, cu o întârziere de patru zile, că în data de 17 septembrie a publicat pe SICAP licitaţia privind "execuţie, reabilitare faţade, schimbare acoperiş, reparaţii tâmplărie, Oradea, strada Moscovei nr. 5 - etapa I", ce vizează sediul Filarmonicii orădene, aflat într-o stare deplorabilă.

Potrivit comunicatului CJ, valoarea estimată a lucrărilor este 1.669.548 lei, fără TVA, iar termenul de depunere a ofertelor este 10 octombrie a.c.

În această etapă vor fi realizate lucrări asupra corpului principal de clădire C1 (de la frontul stradal), şi anume: reabilitarea faţadei principale, repararea parţială a şarpantei şi învelitorii, precum şi repararea şi înlocuirea tâmplăriei aferente faţadei principale. Durata preconizată a execuţiei lucrărilor este de 9 luni.

"Soluţie juridică"

"Chiar dacă face obiectul cererii de retrocedare înregistrată de Episcopia Romano-Catolică încă în anul 2002 la Comisia specială de retrocedare, mă bucură faptul că specialiştii noştri au reuşit să formuleze soluţia juridică ce a permis încheierea acordului cu reprezentanţii bisericii, respectiv scoaterea la licitaţie a reabilitării clădirii din centrul municipiului Oradea", a declarat Pásztor Sándor, preşedintele Consiliului Judeţean, conform comunicatului, care însă nu precizează care este respectiva "soluţie juridică".

În luna iulie, Pásztor a cerut şi a primit din partea consilierilor judeţeni mandatul de a încheia un protocol de colaborare cu Episcopia Romano-Catolică în scopul executării lucrărilor de reabilitare, odată cu aprobarea documentaţiei tehnice a investiţiei.

La acel moment, aleşii nu au discutat ce anume urma să negocieze şeful CJ cu reprezentanţii Episcopiei, dar BIHOREANUL specula că, cel mai probabil, acordul  urma să prevadă că dacă apucă să restaureze faţada, iar clădirea va ajunge în posesia catolicilor, la capătul lungului proces de analiză a cererii de retrocedare, Judeţul nu va rămâne cu paguba, ci îşi va recupera banii cheltuiţi pentru reabilitare.

De atunci, însă, Consiliul Judeţean nu a mai furnizat nicio informaţie cu privire la conţinutul protocolului.

UPDATE: Consiliul Judeţean a dat publicităţii acordul cu Episcopia

La cererea BIHOREANULUI, luni, 23 septembrie, Consiliul Judeţean a dat publicităţii acordul de colaborare încheiat cu Episcopia Romano-Catolică, semnat de preşedintele Pasztor Sandor şi episcopul Bocskei Laszlo. Acesta prevede, într-adevăr, ca Biserica să achite contravaloarea tuturor cheltuielilor făcute de CJ pentru reabilitatea clădirii, din care se va scădea preţul de uzură, în cazul unei eventuale decizii de retocedare. În cazul în care imoblul va rămâne în proprietatea Judeţului Bihor, Episcopia nu va avea nicun fel de obligaţii financiare.

În schimb, Consiliul Judeţean se angajează faţă de Episcopie să solicite acesteia acordul pe marginea dosarului de atribuire a lucrărilor, să comunice acesteia contractul de execuţie, graficul de lucrări şi datele dirigintelui de şantier, ba chiar să invite un reprezentant al Episcopiei să studieze expertizele şi să asiste la efectuarea lucrărilor şi la recepţia acestora.

În cazul în care Episcopiei i se retrocedează imobilul, CJ Bihor se obligă să încheie un contract de locaţiune de minimum 10 ani cu aceasta, instituţiile de cultură rămânând deci chiriaşe Bisericii, iar costurile investiţiei în lucrările de reabilitare datorate de Episcopie, minus uzura, se vor compensa cu chiria de plătit. Cuantumul chiriei nu va putea depăşi, însă, limitele impuse de lege: maxim 6% din valoarea construcţiei şi maxim 4% din valoarea terenului, calculate conform grilelor notariale.

Nu se ştie de ce, în acordul încheiat între CJ şi Episcopie, devizul lucrărilor conţine o valoare mai mare decât cea din anunţul de licitaţie, şi anume 1.888.212 lei fără TVA.