Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost întâmpinat cu ostilităţi la Deva, el fiind huiduit de mai mulţi oameni care s-au adunat în faţa sediului Camerei de Comerţ.
Digi24.ro scrie că, după întâlnirea cu patronii locali, pe preşedintele PSD l-a aşteptat un microbuz chiar în curtea instituţiei. Nici aşa nu a scăpat, însă, de huiduieli.
"Dragnea scriitor! Infractorule! Penalule!", i-a strigat un protestatar, replica lui Dragnea venind scurt: "Ai cam răguşit!".
Protestatarul nu s-a lăsat: "Păi da, noi avem mulţi infractori ca tine, de-aia!".
Site-ul local replicahd.ro scrie că acesta este momentul în care deputatul Laurenţiu Nistor, liderul organizaţiei judeţene a PSD, îi răspunde protestatarului: "Tu eşti! Un infractor, mai infractor ca oricare. Dă-te dracu`!"
Digi24.ro mai notează că, înainte cu o zi, peşedintele PSD a avut parte de o primire la fel de neprietenoasă la Sibiu. Câteva zeci de oameni au protestat la sediul PSD Sibiu, unde Liviu Dragnea şi Mihai Tudose aveau programată o întâlnire cu social-democraţii din judeţ.