Toţi parlamentarii USL au interdicţie de părăsi Bucureştiul. În acest moment, se lucrează intens la planul de suspendare a preşedintelui. La ora 16.00 este programată o nouă şedinţă importantă în Parlament, informează România TV. Miercuri dimineaţă, Palatul Victoria a găzduit o întâlnire a liderilor USL cu premierul Victor Ponta, înainte de începerea şedinţei de Guvern.
Prim-ministrul Victor Ponta a discutat cu ceilalţi doi lideri ai Uniuni, la o întâlnire la care a participat şi deputatul PSD Viorel Hrebenciuc şi noul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Unul din subiectele discutate a fost şi agenda plenului reunit al Camerelor Parlamentului care va avea loc, miercuri, de la ora 16.
Potrivit agenţiei de ştiri Mediafax, parlamentarii USL au primit SMS-uri în care li se spune să nu părăsească Bucureştiul şi că vor fi informaţi pe parcurs despre acţiunile ce vor urma, în acelaşi timp juriştii Uniunii fiind într-o şedinţă în care se pregăteşte documentul în baza căruia să fie declanşată suspendarea lui Traian Băsescu. Încă nu s-a stabilit dacă procedura va fi declanşată chiar de miercuri.
Articolul 95 din Constituţie precizează că, "în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale".
În cadrul declanşării acestei proceduri de suspendare, preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.
Propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinta preşedintelui.
Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui, mai prevede legea fundamentală.
Deputaţii au votat, marţi seară, revocarea Robertei Anastase din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Liderul grupului PSD, Valeriu Zgonea, a fost ales în funcţia de preşedinte al acestui for legislativ.
Senatul a decis tot marţi şi revocarea din funcţie a lui Vasile Blaga. Noul preşedinte al Senatului este Crin Antonescu.