Florin Lele, preşedinte al Organizaţiei 1 din PSD Oradea, cel care a scris pe Facebook că se dezice de Dragnea, Grindeanu şi Iordache, s-a alăturat vineri seară protestatarilor adunaţi în Piaţa Unirii.

"Fie te delimitezi de piaţă, fie eşti cu piaţa", a explicat Lele pentru BIHOREANUL, precizând că ar fi vrut ca Ioan Mang şi alţi lideri ai PSD Bihor să ia poziţie faţă de motivele care au determinat protestele.

Lele a dezvăluit că i-a transmis joi seară prin mesageria Facebook o scrisoare lui Mang, cerându-i să ia atitudine, dar n-a primit răspuns niciun răspuns de la şeful PSD Bihor.

"Mă aşteptam sincer să văd o acţiune, o iniţiativă, nu doar din partea domnului Mang, ci şi a altor lideri locali. Oricare ar fi poziţia, să ai o atitudine - asta înţeleg eu să fii lider. Să se strige în faţa sediului de partid, să se înjure membrii şi tu să nu spui nimic, să nu transmiţi un mesaj de încurajare...", a spus Lele, amintind că liderii PSD Bihor n-au avut nicio reacţie nici în noiembrie 2014, în seara alegerilor prezidenţiale, când au avut nevoie de ajutorul jandarmilor ca să iasă din sediul filialei municipale, în timp ce mulţimea adunată acolo protesta scandând lozinci anti PSD.

Lele, care este membru PSD Bihor de 8 ani, iar de anul trecut conduce Organizaţia 1 Oradea, a declarat că a ales să participe vineri seară la protestul din Piaţa Unirii pentru că la firmele sale are angajaţi care fac acest lucru seară de seară şi simte o jenă faţă de ei.

"Închipuiţi-vă în ce situaţie sunt, că am angajaţi care vin la protest, apoi se opresc în faţa sediului de partid, unde strigă "Jos PSD!", iar a doua zi vin la serviciu. Nu trebuie să stabilesc eu un pact cu ei, să-i fac să înţeleagă că mă delimitez de acţiunile acestor oameni?", a spus Lele.

Întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD, bărbatul în vârstă de 43 de ani a spus că nu îi pasă dacă acest lucru se va întâmpla sau nu: "Nu are ce să-mi ia nimeni, nu am nimic de pierdut, nici de câştigat".

Florin Lele a mai declarat că este convins că PSD a pierdut mult în ultimele zile şi nu va putea recupera uşor încrederea românilor.

"Nu-mi vine să cred că, după ce ne-am luptat atâta timp să scăpăm de coşmarul unui partid FSN-ist, comunist şi aşa mai departe, pierdem mai mult decât execrabil în două săptămâni de zile. Cred că PSD nu va mai putea recupera asta nici în 20 de ani. Va trebui să muncim din foarte, foarte greu ca să putem recupera handicapul pe care acum câţiva lideri ni le-au creat", a declarat el.

Lele a încheiat afirmând că PSD oferă românilor pâine şi circ: "Ne-au dat pâine, scoţându-ne taxele, şi ne oferă circ pe tavă".


Mesajul transmis de Lele lui Ioan Mang:

Bună seara domnule președinte!

De mai bine de doua săptămâni, văd pagina dvs de profil, alba. Nicio postare. Ca om politic, ca lider local al PSD mi-ar place sa văd activitate zilnica pe contul dvs. Dar poate nu e punctul dvs forte.

Însă aici, sunt cele mai multe vlăstare pe care ar trebui sa învățăm sa le creștem. La un moment dat trebuie sa facem eforturi sa ne adaptam. Servesc acest partid în funcția de președinte al organizației 1 din pur spirit de voluntariat. Nu am fost interesat nici de onoruri, nici funcții înalte, nici serviciu în decocentrate. Servesc din spirit de om liber și m-am implicat cu plăcere în acțiunile acestui partid.

Ceea ce se întâmplă în aceste momente în scumpa noastră țară, mă oripilează. Am copii de crescut. N-am emigrat în căutarea unui destin mai bun. Am rămas aici sa muncesc pe brânci, sa plătesc credite, sa plătesc taxe, sa plătesc tribut Integritatea și Libertatea.

Domnule președinte, am dat vot de încredere acestui partid. Am sacrificat timp, bani și resurse sa merg din ușă în ușă în campanii sa conving alegătorii ca PSD e un partid care merita. Unii m-au crezut, alții m-au privit consternați, pentru ca, cunoscandu-ma, mă întrebau ce caut acolo. M-am bucurat de masurile propuse în campanie deși nu mă avantajează direct, ba dimpotriva ptr ca PSD are puține puncte în program care sa vizeze antreprenoriatul. Am fost mințit! Cu nonșalanță, cu tupeu, cu mârșăvie. Da, am fost mințit! Am mandatat acest guvern sa ne reprezinte ca cetățeni și sa susțină masuri care SA-I PROTEJEZE.

Domnule președinte! Am muncit din greu ani de zile sa ne putem bucura de victoria din decembrie. Mă gândeam ca în sfârșit, am alungat umbra de partid comunist și în sfârșit putem construi un partid de renume pentru România. ''Fisa postului'' acestui guvern nu este cea pe care nici noi ca cetățeni și nici noi ca membri nu am mandatat-o.

Ca cetățean încă liber, ca membru de partid, ca președinte al organizației 1, va cer sa va luați Foarte în Serios rolul de șef de partid. Nu știu dacă dvs puteți privi senin în ochi cetățenii pe strada în aceste zile, fără a le înțelege cu adevărat pasurile.

Imaginea mea în rândul celor pe care i-am convins sa votează PSD este extrem de afectata. Cine îmi repara asta, domnule președinte? Cine îmi reface demnitatea când acești oameni striga ''PSD-istii tăi''? Ca șef al acestui partid mi-ar place sa va văd ''public'' in aceste momente, pe internet, în presa, la tv.

În orice circumstanțe și sa spuneți orice, dar sa spuneți. Fie sa va deziceti de Politica de la Centru, fie sa va deziceti de acțiunile cetățenești. Oamenii, alegătorii, membrii de partid așteaptă ATITUDINE din partea dvs, domnule președinte. Poate consilierul dvs personal și de imagine va sfătuiește altceva, dar va sfătuiește prost. Sau poate ca va e frica sa va asumați postura de conducător local, fie din teama pierderii onorurilor sau funcțiilor fie din cauza ca - concluzionez - nu exista nici inițiative locale, nici lideri locali. Nu exista nimic. Exista doar ORDINE de la centru. Și probabil, ''cine nu e cu noi, e împotriva noastră. '' Sau poate sunteți pur și simplu... confuz. Nu știți intre care rele sa alegeți.

Domnule președinte, am mare încredere în maturitatea și discernământul cu care v-am cunoscut cu ani în urma. ASUMATI-VA IDENTITATEA CARE TREBUIE, domnule președinte. Oamenii din strada, cetățenii care-i văd libertatea în pericol, sau cei care plătind contribuții, va plătesc salariul de ales local, așteaptă un mesaj de la dvs. Oricare ar fi el. Oferiți lumii ceea ce v-a dat. RESPECT. Prin dialog!

Citeşte şi articolele:

Lider al PSD Oradea, cu tunurile pe Dragnea, Grindeanu şi Iordache: Ordonanţa din miez de noapte, atentat la bunele moravuri, morala şi integritatea acestui popor

Mang: Legile nu se fac în stradă, oamenii nici nu ştiu pentru ce protestează