Traian Bodea, preşedintele PC Bihor, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că dacă în România s-ar introduce votul obligatoriu multe dintre problemele actuale ale politicii ar dispărea. Bodea susţine că, dacă în Elveţia acest sistem funcţionează de ani buni, şi în România votul obligatoriu ar da mai multă legitimitate celor care conduc diferite instituţii ale administraţiei, pentru că reprezentativitatea acestora ar fi mai mare. "Dacă s-ar introduce votul obligatoriu, ar dispărea primarii aleşi cu 100-200 de voturi, pentru că ei nu ar mai putea să îşi câştige scaunele în schimbul a doi mici şi al unei sticle de bere", a spus liderul PC Bihor.

De asemenea, Bodea crede că prin introducerea obligativităţii votului s-ar rezolva şi "problema UDMR", formaţiune care are de spus în politica românească un cuvânt mai greu decât ar fi normal, judecând după voturile primite. "De 20 de ani avem un partid care reprezintă o minoritate şi, deşi obţine doar 5-6%, este mereu la guvernare datorită lipsei de reprezentativitate. Nu este corect ca toţi românii să depindă de o minoritate de 5-6%", a argumentat Traian Bodea.

El a mai spus că "soarta ţării este decisă astăzi de romi, de clientela partidelor politice, de membrii de partid, dar şi de rudele candidaţilor", deoarece doar aceştia se prezintă la vot.

Pentru a pune capăt acestei situaţii, Bodea a spus că va propune conducerii USL să ia în calcul varianta unui proiect de modificare a Legii electorale care să introducă obligativitatea votului, precum şi sancţionarea cu amenzi a absenteismului.