Cu două zile înainte de termenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru funcţia de rector, liderul sindicatului Corpul Profesional Universitar, Gheorghe Ionescu, şi-a depus candidatura. Până acum, el este singurul pretendent la un mandat de rector, însă termenul limită este vineri, ora 15.

"Miercuri, domnul Constantin Gheorghe Ionescu şi-a depus candidatura pentru funcţia de rector, fiind singura candidatură depusă", a declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii, Olimpia Popoviciu.

După cum a declarat BIHOREANULUI când s-a deschis perioada de depuneri a candidaturilor, dacă va ajunge rector, Ionescu vrea să demonstreze mai multă transparenţă în exercitatea funcţiei decât actualul ei ocupant, Cornel Antal, să stimuleze profesionalismul cadrelor didactice şi să sprijine universitarii tineri.

Alături de Ionescu, pentru funcţia de rector şi-a mai arătat interesul actualul rector. Antal nu a spus pe şleau, însă, dacă poate sau nu candida, dat fiind că a acumulat deja peste patru ani de mandat, iar printr-un nou mandat ar fi rector vreme de opt ani şi şapte luni. Asta în condiţiile în care legea interzice oricărei persoane să ocupe funcţia de rector mai mult de opt ani.

În cazul în care Antal nu se va înscrie în cursa pentru noul rector, cel mai probabil o va face decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, Constantin Bungău. Acesta n-a declarat, încă, nimic privind obiectivele sale, dacă va fi ales rector.

Alegerile pentru noul rector al Universităţii din Oradea vor avea loc pe 8 februarie.