Crișul Sântandrei a remizat sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu Unirea Tășnad, în etapa a XX-a din Seria a 8-a a Ligii a III-a, după un meci în care bihorenii au controlat jocul și au avut cele mai mari ocazii, dar au reușit doar să egaleze în repriza secundă.

Partida a început însă cu o lovitură pentru gazde. În minutul 7, oaspeții au deschis scorul după un corner, când mingea a trecut de defensiva Crișului, iar Sanogo a reluat cu capul pentru 0-1.

Reacția echipei din Sântandrei a venit imediat. Două minute mai târziu, Costea a șutat periculos spre poartă, mingea fiind deviată în corner. În minutul 18, gazdele au cerut lovitură de la 11 metri după un fault asupra lui Rusu în careu, însă arbitrul a lăsat jocul să continue, sancționându-l pe jucătorul Crișului cu cartonaș galben pentru proteste.

Până la pauză, bihorenii au avut inițiativa și au controlat jocul, însă fără să reușească să egaleze, astfel că la vestiare scorul a rămas 0-1.

Repriza secundă a început cu o ocazie uriașă pentru Crișul. În minutul 48, după o centrare a lui Rusu, Popescu a reluat cu capul, iar mingea a lovit bara transversală. Presiunea gazdelor a continuat, iar în minutul 58, după o lovitură liberă executată de Gitye, Cîrțea a șutat puternic, însă portarul oaspeților a respins.

Dominarea gazdelor a fost răsplătită în minutul 72. Popa Mădălin a recuperat o minge respinsă și a șutat spectaculos de la aproximativ 25 de metri, stabilind egalitatea, 1-1.

La doar trei minute după gol, Unirea Tășnad a rămas în inferioritate numerică, după ce Groza a primit al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Chiar și cu un om în minus, oaspeții au încercat să fragmenteze jocul și să tragă de timp la fiecare fază fixă.

În finalul partidei, Crișul Sântandrei a forțat golul victoriei, însă, deși arbitrul indicase cinci minute de prelungire, fluierul final a venit în momentul în care gazdele se aflau în atac, iar meciul s-a încheiat 1-1.

Echipa Crișul Sântandrei:
Iulian Anca-Trip, Alexandru Blidar, Mădălin Popa, Ndiesse Njesseu, Ntchinda Cahill, Robert Popescu, Alexandru Brisc, Denis Rusu, Vlad Costea, Gelu Gitye, Sebastian Göndör.