Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România, condusă de fostul deputat bihorean Adrian Merka, a anunţat marţi, printr-un comunicat, că „pe baza a numeroase cereri din partea studenţilor orădeni”, începând din această lună limba slovacă va fi predată şi la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea.

Potrivit lui Merka, cursurile vor fi organizate în baza unei convenţii între conducerea Universităţii şi Ministerul Educaţiei din Slovacia, începând din 29 octombrie.

Cursurile vor fi predate de un cadru universitar din Slovacia, cu o frecvenţă de patru ore pe săptămână, la finalizarea studiilor absolvenţilor Facultăţii de Litere urmând să li se elibereze şi un certificat de finalizare a studiilor care va atesta studierea acestei limbi.

De asemenea, cursurile vor fi deschise şi pentru persoanele care doresc să înveţe limba slovacă dar nu sunt înscrise la Universitate, gratuit, câte două ore pe săptămână, la sediul UDSCR din Oradea, strada Independenţei nr. 2-4, unde cei interesaţi se şi pot înscrie.