Cu doar câteva zile înainte de startul play-off-ului, antrenorul FC Bihor Oradea, Erik Lincar, a avut un discurs direct, în care a răspuns criticilor, a clarificat situația clubului și a transmis un avertisment: „FC Bihor nu mai este un club de luat în derâdere”.
Încredere înaintea play-off-ului
Antrenorul principal al FC Bihor a susținut miercuri o conferință de presă la Stadionul Iuliu Bodola, la finalul sezonului regular din Liga a 2-a și înaintea debutului în play-off, context în care a abordat atât perspectivele sportive, cât și subiecte sensibile din jurul echipei.
Tehnicianul s-a arătat încrezător în șansele echipei, amintind prestațiile solide împotriva formațiilor de top din campionat. „Am jucat cu echipele de pe primele locuri și am făcut față. În multe momente, statistic, am fost peste adversari. Important este să menținem acest nivel”, a declarat Lincar, subliniind că, prin concentrare și disponibilitate la efort, FC Bihor poate pune probleme oricărui adversar.
În același timp, antrenorul a ținut să facă referire și la discuțiile din spațiul public legate de licențiere și dreptul de promovare. „FC Bihor are drept de promovare. Dar, pentru a vorbi despre licență, trebuie să ajungem pe locurile care permit acest lucru”, a punctat acesta, criticând, totodată, unele speculații care planează asupra echipei.
Tehnicianul a cerut mai multă responsabilitate din partea celor care lansează astfel de acuzații: „Când se depășește o limită și apar suspiciuni nefondate, trebuie să reacționezi. FC Bihor nu trebuie implicată în astfel de jocuri”.
Zvonuri privind dreptul de promovare
Amintim că, în urmă cu câteva zile, s-a lansat în mediul online ideea că FC Bihor n-ar putea îndeplini condițiile de promovare în Liga I fiindcă nu are echipă U15 de fete.
În urma acestei informații, care s-a rostogolit inclusiv în presa națională, clubul a reacționat oficial, susținând, pe pagina de Facebook, că „FC Bihor Oradea va parcurge procedura de licențiere pentru Liga 1 conform calendarului și regulamentelor stabilite de FRF, iar aspectele care țin de evaluarea criteriilor vor fi analizate în cadrul acestui proces oficial”.
În conferința de miercuri, antrenorul Erik Lincar a insistat și asupra stabilității clubului, afirmând că jucătorii beneficiază de condiții bune, iar obligațiile financiare sunt respectate: „Suntem și vom fi un club corect și curat. Salariile sunt la zi, primele sunt plătite”.
Mesaj către suporteri
Totodată, tehnicianul a vorbit și despre dificultățile întâmpinate în ultimul an, inclusiv probleme administrative și blocaje care au afectat activitatea echipei (cum ar fi întârzierea unor transferuri), dar a subliniat că obiectivul a fost îndeplinit: calificarea în play-off. În paralel, Lincar a reiterat dorința de a construi o echipă bazată pe jucători locali, atrăgând, însă, atenția asupra fenomenului plecărilor timpurii ale tinerilor talentați.
În final, antrenorul a transmis un mesaj către suporteri, pe care îi dorește în număr cât mai mare alături de echipă în meciurile decisive: „Ne dorim un stadion plin, care să ne împingă de la spate”.
Mesajul său de încheiere a fost unul fără echivoc: „FC Bihor nu mai este un club de luat în derâdere. Ne vom bate până la ultima suflare”.
FC Bihor va disputa primul meci din play-off, duminică, 22 martie, de la ora 13, pe terenul echipei Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.