În războiul declarat de guvernanţi evaziunii fiscale, începând cu 27 februarie 2015, neregulile ce sunt găsite de către organele de constatare a contravenţiilor în materie fiscală cu privire la incorecta utilizare a caselor de marcat fiscale conduc la închiderea imediată a unităţii pentru o perioadă între una şi trei luni.
Mai precis, dacă înainte de aceste modificări legislative, agenţii economici sancţionaţi cu o amendă de 8.000 lei şi suspendarea activităţii puteau contesta în instanţă aceste sancţiuni, urmând a le executa efectiv numai în situaţia în care plângerea lor era respinsă definitiv de instanţa de judecată, noua legislaţie este mult mai dură.
În primul rând amenda ce poate fi aplicată este între 10.000 şi 15.000 lei, aceasta urmând a fi plătită, la fel ca în vechea legislaţie după soluţionarea plângerii. În schimb, în ceea ce priveşte suspendarea activităţii, acesta se va aplica imediat prin sigilarea unităţii şi aplicarea unui anunţ pe toate geamurile scris cu litere de tipar de minim 10 cm: "Activitatea suspendată pentru neemiterea bonurilor fiscale".
Plângerea împotriva măsurii suspendării nu mai conduce la suspendarea executării acestei sancţiuni, astfel încât în toate situaţiile controlul instanţei judecătoreşti se va realiza practic după executarea măsurii.
Mai precis, chiar dacă agentul economic va fi absolvit de răspundere, constatându-se că nu a săvârşit fapta reţinută prin procesul-verbal, de multe ori acesta nu va fi decât o reparaţie morală, punerea în executare imediată a suspendarii activităţii conducând la ceea ce popular denumim "falimentul afacerii".
Dincolo de faptul că suspendarea activităţii se execută înainte de controlul judecătoresc, ceea ce ridică anumite indicii de neconstituţionalitate, problema practică este dacă se poate dispune printr-o măsură provizorie luată de către instanţa de judecată suspendarea executării sancţiunii până la judecarea definitivă a plângerii contravenţionale.
Se pare că răspunsul este afirmativ întrucât Ordinul nr. 218/2015 al Ministrului Finanţelor publice care reglementează procedura de executare a sancţiunii prevede că desigilarea unităţii operatorului economic se poate realiza "în baza unei hotărâri executorii".