Supărare mare, săptămâna trecută, pe rectorul Universităţii, Constantin Bungău! Pentru prima oară de când ocupă această funcţie, o propunere de-a sa înaintată Senatului universitar a fost respinsă, şi-ncă în mod categoric.

Bungău trimisese senatorilor propunerea privind componenţa comisiei care să răspundă de admiterea în facultăţi la vară. Numai că, spre deosebire de alţi ani, când lista număra 5 oameni, Bungău a propus acum nu mai puţin de 11, unii dintre ei urmând să aibă atribuţii identice, semn clar că rectorul îi pusese doar pentru a le da parale de indemnizaţii, care nu-s tocmai mici.

Pasienţa nu i-a ieşit deloc, din cei aproximativ 60 de senatori participanţi 40 votând contra propunerii. Poate data viitoare, cu o listă redusă, trage şi Bungău un loz câştigător...